Se caută șase asistenți medicali pentru Spitalul de Copii
Spitalul Clinic de Urgență pentru Copii „Sf. Ioan” Galați scoate la concurs șase posturi de asistent medical generalist debutant/ asistent medical generalist/asistent medical generalist principal cu studii superioare de lungă durată/ superioare de scurtă durată/ postliceale, cu diplomă de bacalaureat. Viitoarele cadre medicale vor fi distribuite astfel: la Secția Clinică Pediatrie II, pe două posturi, la Secţia Clinică Pediatrie III, un post, pentru Secția Clinică de Chirurgie şi Ortopedie Infantilă sunt disponibile două posturi, iar la Compartiment Primiri Urgențe este vacant un post. Condiţiile specifice necesare în vederea participării la concurs şi a ocupării funcției contractuale, precum și relații suplimentare detaliate privind atribuțiile postului, bibliografia și conținutul dosarului de concurs vor fi puse la dispoziție pe site-ul instituției spitalicești și la sediul acesteia: Spitalul Clinic de Urgență pentru Copii „Sf. Ioan”, Galați, str. Gh. Asachi nr. 2, judeţul Galați, telefon; 0236/469.100, int. 134.
În condițiile specifice pentru participarea la concurs, se menţionează și faptul că persoanele care candidează trebuie să prezinte diplomă de bacalaureat pentru postul de asistent medical generalist cu studii postliceale. Acestea trebuie totodată să facă dovada a minimum cinci ani vechime ca asistent medical pentru postul de asistent medical generalist principal cu studii superioare de lungă durată/ superioare de scurtă durată/ postliceale, minimum 6 luni vechime în specialitate pentru postul de asistent medical generalist cu studii superioare de lungă durată/ superioare de scurtă durată/ postliceale. Pentru postul de asistent medical generalist debutant cu studii superioare de lungă durată/superioare de scurtă durată/postliceale nu se solicită vechime în specialitatea studiilor.





De muncit parcă se muncește și la construirea noului corp de clădire("Ambulatoriu integrat extins")...nu-i așa!?
Da, auzisem și eu că sunt începute lucrările la noul corp de clădire numit Ambulatoriu integrat extins. Care mai e stadiul lucrărilor...!? Că din ce înțelesesem corpul nou de clădire e de doar un nivel sau ceva de genu. Se lucrează...!? Nu cred că e cine știe ce complexitate la noua clădire, deci n-