Omagiu generalului Eremia Grigorescu
Duminică se împlinesc 147 de ani de la naşterea generalului de divizie Eremia Grigorescu, născut pe 28 noiembrie 1863, lângă Târgu Bujor.
Militar şi om politic, el a comandat armatele române în bătălia de la Mărăşeşti, din Primul Război Mondial, a fost ministru de război în perioada octombrie-noiembrie 1918 şi a fost decorat cu medalia din Ordinul Mihai Viteazul, clasa a doua. A decedat pe 21 iulie 1919, la Bucureşti.
Acum, Inspectoratul Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă de la Galaţi poartă numele generalului Eremia Grigorescu, iar oraşul Târgu Bujor îi găzduieşte bustul. Comunitatea din nordul judeţului a şi aniversat, de altfel, împlinirea a 147 de ani de la naşterea militarului.
„Vineri am organizat o ceremonie aniversară la monumentului generalului Eremia Grigorescu de aici, din Târgu Bujor, şi am depus coroane de flori”, a declarat primarul oraşului, Ştefan Arfire.





0 comentarii
Lasă un comentariu
Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.
ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.
Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.