Viața Liberă
Leaderboard DevBrains

Victor Paul Dobre: Nu discutăm regionalizarea la cârciumă!

Vicepreşedintele PNL Victor Paul Dobre a criticat în termeni duri întâlnirea informală a liderilor PDL, pe care au avut-o aceştia recent, la Vila Lac, acolo unde se pare că s-a abordat şi tema regionalizării României. Din punctul de vedere al deputatului, regionalizarea României este adusă în discuţie de politicienii Puterii doar când apare un subiect important, legat de economia ţării, precum închiderea fabricii Nokia de la Jucu, sau îngheţarea pensiilor: „Ca să poţi discuta, la Vila Lac (liderii PDL), între brânză şi fructe, la sfârşitul mesei, să facem regionalizarea, dar să se facă până la sfârşitul lui noiembrie, este inadmisibil! Împărţirea administrativ-teritorială a ţării, de care depinde funcţionarea întregii administraţii publice locale şi centrale, este un subiect care nu se discută la cârciumă”. În opinia liberalilor, regionalizarea  României trebuie făcută etapizat: întărirea actualelor regiuni de dezvoltare şi realizarea unui proiect de împărţire administrativ-teritorială (care ar urma să fie pus în practică până în 2014); înfiinţarea unor consilii regionale cu conducere provizorie; definitivarea împărţirii administrativ-teritorială şi alegerea, din 2016, a conducerilor consiliilor regionale.

Evaluează articolul
Fii primul care votează
MM

Articole înrudite

0 comentarii

Lasă un comentariu

Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.

ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.

Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.