Viața Liberă
Leaderboard DevBrains

Interpelare în Parlament pe tema alegerilor de anul viitor

Vicepreşedintele PNL, Victor Paul Dobre, i-a adresat o interpelare premierului Emil Boc pe tema organizării alegerilor de anul viitor. Potrivit deputatului liberal, conform legislaţiei actuale a ţării, în prima duminică din iunie 2012 ar trebui să aibă loc alegerile locale, ceea ce ar însemna că până la jumătatea lunii aprilie 2012, BEC ar trebui să funcţioneze. Tot în ordinea firească, pentru aşa ceva, în luna martie 2012, Guvernul ar trebui să emită hotărâri privind organizarea alegerilor, a precizat Dobre. „Practic, nu mai avem decât 3-4 luni şi, dacă mai scădem şi perioada 20 decembrie - 15 ianuarie, în care în România se lucrează cum se lucrează, timpul este foarte scurt”, a declarat Victor Paul Dobre, adăugând că „probabil suntem singura ţară din UE în care cu câteva luni înainte de alegeri nu ştim nici data lor şi nici sistemul de vot. Încă o dată este de subliniat cât de puţin a mai rămas din România stat de drept sub această guvernare”.

Evaluează articolul
Fii primul care votează
MM

Articole înrudite

0 comentarii

Lasă un comentariu

Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.

ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.

Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.