Victor Paul Dobre: O victorie pentru 150 de ani de liberalism
Dragi colegi şi prieteni liberali,
Anul viitor, Partidul Naţional Liberal împlineşte 150 de ani. Aş vrea să întâmpinăm această frumoasă aniversare cu ceea ce ne dorim în alegerile care urmează, respectiv victoria candidatului nostru, domnul Nicolae Ciucă, în alegerile prezidenţiale şi victoria partidului nostru în alegerile parlamentare. Rog toţi membrii şi simpatizanţii noştri să se mobilizeze şi să mobilizeze pentru această victorie.
Victor Paul Dobre,
secretar de stat în cadrul MAI
N.R. În urma solicitării noastre, am primit la redacţie mai multe mesaje de susţinere a candidaţilor la preşedinţia României, pe care vi le prezentăm, în episoade, în aceste zile. Precizăm că demersul iniţiat de cotidianul "Viaţa liberă" vizează personalităţi locale care nu candidează la alegerile parlamentare, iar mesajele acestora sunt publicate gratuit.





Ultimii 20 de ani o rusine de asa zis partid liberal.....inrositi de alianta in furt alaturi de social-democrati! Polita pt dezastrul economic spre care ne indreptam va fi platita in perioada urmatoare de romani, mai devreme sau mai tarziu, asta e psdpnl!
De la cârma lui Victor Paul Dobre încoace PNL-ul gălățean e într-o cădere continuă.. Iar la nivel național, Rareș Bogdan cu Președintele și alți viteji din frunte au doborât și mai tare partidul. Nici măcar smerenia din urmă nu au folosit-o pt a se uni cu alții de dreapta cedând conducerea..