Viața Liberă
Leaderboard DevBrains

Colaborare gălăţeană cu oraşul francez Libourne

O delegație din orașul francez Libourne, condusă de primarul Philippe Buisson, a fost primită, marţi, la Consiliul Județean Galați, discuţiile bilaterale de colaborare vizând domenii precum sănătatea, educația, agricultura, viticultura, turismul și cultura.

Alături de Philippe Buisson, care este și președintele Comunității Urbane Libournaise din regiunea Nouvelle-Aquitaine, din delegaţia frnceză au făcut parte Stéphane Chandes, director general adjunct al orașului francez, și Ciprian Tiba, președintele Asociației „Amitié France Roumanie 33”. Partea română a fost reprezentată de Costel Fotea, președintele Consiliului Județean (CJ) Galați, Lucian Costin, primarul municipiului Tecuci, și Victor Paul Dobre, președintele Crucea Roșie - filiala Galați.

„Am discutat despre cum putem continua și dezvolta colaborarea dintre județul Galați și localitățile din regiunea Nouvelle-Aquitaine. Un pas important este dorința municipiului Tecuci și a orașului Libourne de a se înfrăți, pentru a crea legături și mai strânse între cele două comunități”, a declarat Costel Fotea, președintele CJ Galați.

În cursul zilei de luni, oaspeţii francezi au vizitat Muzeul de Istorie „Teodor Cincu” din Tecuci, unde a fost vernisată expoziția „Misiunea Militară Franceză”, care va fi deschisă până la sfârşitului anului 2025. Expoziţia readuce în atenție rolul crucial al generalului Henri Mathias Berthelot și al Misiunii Militare Franceze în reorganizarea și instruirea Armatei Române în timpul Primului Război Mondial.

Oraşul Libourne are 25.000 de locuitori şi se află în departamentul Gironde, din regiunea Nouvelle-Aquitaine, fiind considerat "capitala vinului" din zona Bordeaux.

Evaluează articolul
Fii primul care votează
VL

Articole înrudite

3 comentarii

postat de Cristi Miercuri, 1 Octombrie 2025 08:07 5.2.209.*** Link la comentariu

Nu intelege nimeni nimic din povestea infratilor, nici macar cei care le promoveaza, mult text, putin continut. Pare un fel de publicitate si mima electorala.

postat de Quaestio Miercuri, 1 Octombrie 2025 11:09 86.124.202.*** Link la comentariu

Costelus si 'Lucien' ...doi baieti versati in lucraturi . Judetul BUBUIE de somaj ...da' el e un Zambet . La anul ...pe Coasta de Azur? In vizita de lucru , desigur .

postat de paloma Joi, 2 Octombrie 2025 20:27 86.124.202.*** Link la comentariu

Din seria: Cum sa mai prostim galateanu' !!! Echipa galateana tre' sa mearga la Libourne, sa se infrateasca si ei !!!

Lasă un comentariu

Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.

ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.

Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.