Viața Liberă
Leaderboard DevBrains

Galaţiul are doar „o găletuşă" de bani pentru 2026. „Suntem la limită", susţine primarul Ionuţ Pucheanu

Galaţiul are doar „o găletuşă" de bani pentru 2026. „Suntem la limită", susţine primarul Ionuţ Pucheanu

„E foarte greu, dintr-o găletușă de bani, să le faci pe toate. Suntem la limită, credeți-mă pe cuvânt! Îmi place să cred că nu vor îngheţa proiecte în 2026, dar nu pot să vă garantez sută la sută că nu se va întâmpla. Cel mai probabil, veți vedea niște lucrări pe fonduri de la bugetul local care se vor lungi ca termen: ar fi trebuit să se încheie vara aceasta, dar e posibil să le vedeţi terminate la anul”, a declarat primarul municipiului Galaţi, Ionuţ Pucheanu, despre perspectivele financiare ale bugetului pe acest an.

Aproape şase ore a durat cea mai recentă şedinţă pe tema bugetului local de venituri şi cheltuieli pe 2026, la Primăria Galaţi. Declaraţia a fost făcută de primarul Ionuţ Pucheanu, invitat la Pro Lider FM. „Încercăm să vedem ce trebuie să facem ca să putem merge mai departe cu toate proiectele, să le ducem la bun sfârșit. E foarte greu dintr-o găletușă de bani să împaci și capra, și varza, și pe ăla, și pe ăla, și pe acela”, a precizat edilul-şef.

Cheltuieli substanţiale de funcţionare

Potrivit primarului, cheltuieli substanţiale sunt pentru subvenţiile pentru transportul public şi pentru asistenţa socială. Subvenţia la transportul public - aproximativ 50 milioane de lei anual - acoperă diferenţa, la fel de substanţială dintre tariful pe care îl plătesc cetăţenii pentru un bilet şi costul real al călătoriei.

Asistenţa socială nu înseamnă doar sumele acordate de Guvern pentru persoanele cu dizabilităţi şi însoţitorii lor, ci şi acoperirea costurilor din aşezămintele sociale publice. „Chiar vreau să vin în întâmpinarea persoanelor cu handicap nedreptățite de hotărârile luate de Guvern - și veți vedea în viitorul imediat apropiat o abordare asupra problemelor lor”, a promis primarul.

Iluminatul public reprezintă altă cheltuială importantă.

Salubrizarea oraşului costă şi ea mult mai mult de când Galaţiul este nevoit să-şi transporte deşeurile tocmai la Valea Mărului, pentru că groapa de gunoi de la Tirighina s-a umplut. Şi trebuie închisă şi acoperită conform standardelor ecologice în vigoare: „Vin zilnic, mașinile și ridică gunoiul. Mașinile acelea consumă combustibil, se mai şi strică. Iar pe omul care operează pe maşina de gunoi şi pe cel care dă cu mătura pe stradă trebuie să-l plăteşti cu un salariu decent, altfel nu-ţi vine nimeni”, a explicat Pucheanu.

Finanţarea sportului - fie că e vorba despre Clubul Sportiv Municipal, fie că e vorba despre cluburi de anvergură precum Oţelul sau Arcada - presupune alte costuri importante de la bugetul local.

Dar nu la fel de mari ca finalizarea unor proiecte aflate în derulare.

Bani puţini pentru dezvoltare

„Cuantumul cofinanțărilor de anul acesta înseamnă 115 milioane de lei şi asta doar pentru a acoperi cheltuielile neeligibile din cadrul proiectelor prin Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă, care trebuie să fie gata în vara anului acesta.

Anul ăsta mai trebuie să găsesc 36 milioane de lei - bani pe care nu mi-i acoperă Guvernul - pentru asfaltarea bulevardului Coșbuc.

Ne mai trebuie încă vreo 160 milioane de lei pentru a duce la sfârşit toate proiectele pe care le-am început din buget propriu. Se lucrează pe domeniul public, da, facem parcări subterane, supraterane...”, a argumentat primarul.

„Suntem la limită, credeți-mă pe cuvânt! Îmi place să cred că nu vor îngheţa proiecte în 2026, dar nu pot să vă garantez sută la sută că nu se va întâmpla. Cel mai probabil, veți vedea niște lucrări pe fonduri de la bugetul local care se vor lungi ca termen: ar fi trebuit să se încheie vara aceasta, dar e posibil să le vedeţi terminate la anul. Tocmai pentru că nu pot da comandă constructorului pentru un volum mare de lucrări când eu să știu că nu-l voi putea plăti. Prin urmare, este de bun-simț să anunţ constructorii, atâta timp cât suntem parteneri - și da, Primăria e partener cu toți cei care prestează pentru ea și pentru binele nostru comun. Ceea ce înseamnă că, de exemplu, dacă un constructor avea de turnat 20.000 de metri cubi de beton la vreo parcare, îi voi spune să toarne doar 5.000, că nu am banii necesari pentru tot”, a mai spus Pucheanu.

Rămâne de văzut cum va arăta cu adevărat bugetul pe 2026, chit că perspectivele sunt sumbre.




Evaluează articolul
Fii primul care votează
AM

Articole înrudite

65 comentarii

postat de Camelia Vineri, 6 Februarie 2026 17:48 5.13.192.*** Link la comentariu

„Suntem la limită, credeți-mă pe cuvânt!" Ce cuvant are Pucheanu ? Ce performante realizeaza "sportul" ? NIMIC. Primaria impune pretul betonului si nu constructorul daca vor sa existe, de nu FALIMENT.

postat de Von Bergovicz 24,3 cm Records Vineri, 6 Februarie 2026 18:08 109.166.128.*** Link la comentariu

Îți pare rău că n ai bani sa distrugi Faleza cum ți s a cerut, așa i? Așteptăm cu interes falimentul firmelor de partid

postat de Marcu Vineri, 6 Februarie 2026 18:32 86.124.201.*** Link la comentariu

Mai tăiați din lefurile nesimțite din PMG. Un șef de birou, 3000 de euro brut. Plus alte sporuri, beneficii. Sau trimiteți la muncă în privat lipitorii de afișe plantați acolo pe apartenență la PSD.

postat de Hai fiți solidari cu noi sau criza e doar pt unii? Vineri, 6 Februarie 2026 18:34 86.120.239.*** Link la comentariu

Băi dar restul suferim de criză de vreo 6 luni, de când a mărit tva, a pus cass la pensii și indemnizații, de când kwh a devenit 1,5lei, mc apă 18lei

postat de Primarul vorbește prostii. Are mulți asistați sociali sub diferite forme in care aruncă cu bani Vineri, 6 Februarie 2026 18:34 51.179.119.*** Link la comentariu

Păi băi primare, ai mizeria aia de poliție locală care este mai degrabă un centru de asistați social pe bani mulți. Nu produc nimic ci doar încurcă. Avem poliție și jandarmerie, ce ne mai trebuiaăști?

postat de Blade Vineri, 6 Februarie 2026 18:39 89.136.6.*** Link la comentariu

Si mai furati si voi din galetusa! Tot ce-i facut de firmele psd-ului este denivelat,valurit, spart,infundat si plin cu apa si noroi "Va invitam sa veniti la Galati, sa vedeti ce am facut noi"-Puchi

postat de Adrian Vineri, 6 Februarie 2026 18:58 109.166.135.*** Link la comentariu

Deci după ce a dublat impozitele puchi se plânge de bani. Ce stomac tare trebuie sa ai ca să fii politician

postat de Dan Vineri, 6 Februarie 2026 19:03 89.136.187.*** Link la comentariu

Ce tot te plangi atat, nu sunteti voi la butoane? nu guvernati voi?

postat de viata pe balta Vineri, 6 Februarie 2026 19:32 86.124.202.*** Link la comentariu

Imi curge o lacrima … hai ca parca merge un spectacol. Va imaginati ca isi pierde din reputatia “betonel” daca trebuie sa scada de la 20 000 la 5 000. De unde sa ii vina cascavalul.

postat de Marius Vineri, 6 Februarie 2026 19:47 86.124.201.*** Link la comentariu

Pai atunci vezi cum faci cu colectatul banilor de la marii datornici ( nu doar de la fraierii care oricum platesc) si mai taie din personal.

postat de Erika Guadagnin Vineri, 6 Februarie 2026 19:48 84.117.46.*** Link la comentariu

Mai da afara din amante ca am sa fac un serial foileton aici pe Viata Libera si ma apuc sa ti le enumar pe toate si nu numai pe ale tale ci si pe ale celorlalti

postat de ss Vineri, 6 Februarie 2026 20:17 86.124.201.*** Link la comentariu

Sunteti niste jalnici administratori, asta e marea problema, noroi ca astazi in tot orasul nu a fost vreodata, Viorica voastra spunea ca ne-a scos din noroi, e invers de fapt, fizic si moral++!

postat de Daniel Vineri, 6 Februarie 2026 20:41 86.124.202.*** Link la comentariu

Daca sunteti nepriceputi si nu stiti sa atrageti investiitii. Acum veniti cu bani de la voi. Dupa ultimele scumpiri eu personal voi plati impozitul in Decembrie. _|_

postat de Gigi Vineri, 6 Februarie 2026 20:52 5.13.208.*** Link la comentariu

O panarama de primar ca și votanții lui

postat de Lucian Leonte Vineri, 6 Februarie 2026 20:55 217.103.16.*** Link la comentariu

Nu ai cum sa ai bani daca nu avem industrie. Nu producem nimic. Degeaba mariti taxele. Inainte de asta faceti un program industrial ca sa producem iar apoi se vor plati taxe.

postat de Aveti o sursa importanta: economiile Vineri, 6 Februarie 2026 21:22 5.13.136.*** Link la comentariu

Domnule primar, economiile pot salva multi bani: salarii sub cele din privat si angajati mai putini. Mai sunt si proiecte care pot fi amanate: de exemplu Faleza.

postat de Erika Guadagnin Vineri, 6 Februarie 2026 21:57 84.117.46.*** Link la comentariu

@Gigi. asta asa e. Da ce te faci cu lachetii/tele aia/alea care nu inteleg nimic si care il aplauda pe Facebook pentru "marile realizari"? Deci este incredibil cata prostie salasluieste in orasul asta

postat de Roman Vineri, 6 Februarie 2026 22:00 86.124.202.*** Link la comentariu

Dar de ce va plângeți? Ați făcut jocurile voastre și ale altora fiindcă dacă făceați jocurile oamenilor competenți din Galati aveați respectul tuturor.Asa aveți dezaprobarea tuturor.

postat de Erika Guadagnin Vineri, 6 Februarie 2026 22:13 84.117.46.*** Link la comentariu

Nu va fi usor,va fi somn usor!??? pentru ulpimea din Galati iubitoare de rosu

postat de paloma Vineri, 6 Februarie 2026 22:51 5.13.171.*** Link la comentariu

A inceput sa planga puchi sa nu micsoreze taxele !!!

postat de Iancu Jianul Vineri, 6 Februarie 2026 23:01 5.13.130.*** Link la comentariu

Daca partidele reminiscentele secu ar primi ce ar merita, pana si Ceausescu cu 4 clase ar intelege... ca nu ar mai fi nimic de plans! Scancetele acestui kinder is sub o basina in vant de ruj DE LA EI!

postat de IULIAN Sâmbătă, 7 Februarie 2026 02:15 89.137.30.*** Link la comentariu

Noi galățeniii ar trebui să contribuim la găletușa milițianului cu niște râme să nu rămână fără când pleacă cu Magearu ospătaru în Deltă.Plecarea se face din zona amenajată atent din banii noștri.

postat de Gabi Sâmbătă, 7 Februarie 2026 04:36 109.166.134.*** Link la comentariu

Terminati cu Politia Locala .Primaria poate functiona si fără ei.Oricum nu fac nimic bun ptr oras.

postat de jiji Sâmbătă, 7 Februarie 2026 07:41 5.13.129.*** Link la comentariu

"pe cel care dă cu mătura pe stradă trebuie să-l plăteşti cu un salariu decent" => Serios? Minimul pe economie, e bine? Din cauza asta se angajeaza asiatici, a salariului decent?

postat de E bine ca se fac, nu se poate peste noapte si toate odata Sâmbătă, 7 Februarie 2026 08:51 86.124.200.*** Link la comentariu

E bine ca au fost facute niste proiecte de infrastructura mai mici sau mai mari dar problema e calitatea lucrarilor mai ales ca nu sunt tocmai ieftine. Un control mai bun al calitatii ar fi bun.

postat de Mihai Sâmbătă, 7 Februarie 2026 08:54 86.124.200.*** Link la comentariu

Daca n-ai bani sa termini ce ai inceput (minciuni), de ce naiba te apuci sa spargi in alta parte? Termina odata Coșbucul ca ai spart si apoi ai lasat in paragina cel mai mare bulevard din oras,primare

postat de @florin Sâmbătă, 7 Februarie 2026 11:40 86.124.201.*** Link la comentariu

La majoritatea"comentatorilor",v-a dat înainte și în speranța asta îi tot votați din'90încoace.Ei,nu vă mai dă nimeni nimic plus că mă conduc și pe mine niște nulități care nici măcar să fure nu știu

postat de Dan Sâmbătă, 7 Februarie 2026 12:35 86.120.239.*** Link la comentariu

Esti un mincinos pus pe praduiala bai primare!!

postat de jun cetatean platitor de taxe Sâmbătă, 7 Februarie 2026 12:45 128.127.119.*** Link la comentariu

Desfiintati Politia Locala, folositi fondurile la proiecte care sunt in folosul comunitatii.

postat de saracul Sâmbătă, 7 Februarie 2026 14:18 86.124.202.*** Link la comentariu

desfi. politia locala ...multi bani se toaca pe salarii , directori din politie reanga. la stat , combustibili,...deasem.cantina saracilor...ce trebuie director la 7 bucatarese ?CE FACE PICU ACOLO?

postat de @vizionar Sâmbătă, 7 Februarie 2026 15:14 86.124.200.*** Link la comentariu

ai aruncat banii pe spectacole de toată jena,apelează la conștiință, fă o afacere care să aducă plus valoare ca să ai bani pt. investiții nu sta cu mâna întinsă la impozite ,lasă plimbările la B.

postat de Un roman Sâmbătă, 7 Februarie 2026 15:21 151.16.44.*** Link la comentariu

E cumva 1 aprilie? Am crezut că nu văd bine ce "pretinde " primarul. Cum adică nu avem bani? Unde sunt banii din taxe și impozite, că nu vedem nici un progres. Se spună ce a făcut cu banii!

postat de Cetatean Sâmbătă, 7 Februarie 2026 15:50 86.124.202.*** Link la comentariu

N-are pic de rusine, sa faca asemenea declaratii!?

postat de Dan Sâmbătă, 7 Februarie 2026 15:56 86.124.201.*** Link la comentariu

Eram sigurrr, Puchi fix asta astepta, sa dea vina pe Bolojan ca tine banii la Bucuresti. :)))) Ce primar ordinar avem, arata orașul dupa iarna asta aici ca-i Beirut.

postat de Dan Sâmbătă, 7 Februarie 2026 16:41 86.124.201.*** Link la comentariu

Aplaudacii poate vad cum isi bate joc Ionut de ei, practic Ionut spune ca are bani doar de carpeala anul asta si da vina pe Bolojan ca nu mai vin banii fara numar.

postat de Cetatean Sâmbătă, 7 Februarie 2026 17:18 86.124.200.*** Link la comentariu

Dupa asa impozite, nu este chiar o galetusa. Regretabil este tembelitatea unora care nu inteleg ca nu Bolojan a secatuit tara ci, PSD ul , acum au tupeu.De ce???? Au furat si mintit, atat.

postat de Ema Sâmbătă, 7 Februarie 2026 17:44 86.124.200.*** Link la comentariu

Taxele si impozitele sunt mari , la fel si cheltuielile pentru lucrarile incepute. Macar nu se mai betoneaza Faleza si vor fi copaci si flori pe ea, ne putem plimba linistiti pe ea!!!

postat de Sandu Sâmbătă, 7 Februarie 2026 17:54 217.138.202.*** Link la comentariu

NU MAI INVESTIȚI în Artera de legătură dintre Constructorilor și Siderurgiștilor, care deservește interese 100% PRIVATE și are bugetate peste 2 milioane de euro exclusiv de la bugetul local PUBLIC

postat de Quaestio Sâmbătă, 7 Februarie 2026 19:34 86.124.200.*** Link la comentariu

Cand directionezi mai toti banii din Taxe catre Prietenii Tai , Betonistii ...normal ca Nu-mai-ai-bani . Ti-ai facut o Constelatie care Papa toti banii . Cum se face ca NU SPRIJINI si alte domenii ?

postat de Galatean Sâmbătă, 7 Februarie 2026 21:28 89.137.229.*** Link la comentariu

Puchila main strânge șurubul tata la spectacole si alte cocardeli pe care le tot faci. Lasa faleza aia asa cum e si renunta la mutilarea ei. Termina străzile începute ca numai gropi prin tot orașul.

postat de Radu Sâmbătă, 7 Februarie 2026 22:01 89.136.0.*** Link la comentariu

Cine este responsabil ca nu avem o groapa de gunoi mai aproape de Galati ? Cred ca Ministrul Mediului.

postat de Lucian Sâmbătă, 7 Februarie 2026 22:08 89.136.0.*** Link la comentariu

Se pot face economii la bugetul local: subventie la transport doar 50% pt elevi si studenti, vandute casele primariei din zona centrala prin licitatii corecte, cu bisericile mai putini bani.

postat de Santinela Duminică, 8 Februarie 2026 05:29 104.36.180.*** Link la comentariu

*Primarule! nu esti platit sa dai in ghioc!!* "Îmi place să cred că... | nu pot să vă garantez sută la sută că ... | Cel mai probabil, ar fi trebuit să ... | dar e posibil să ..."

postat de SIMONIS TUDOSE OLGUTA Duminică, 8 Februarie 2026 06:33 86.124.202.*** Link la comentariu

toate proiectele le-ati terminat cu intarzieri de luni sau ani SI ATUNCI CAND NU VA PLANGEATI CA NU AVETI BANI !!! AVEM CE ATI VOTAT!

postat de mirel Duminică, 8 Februarie 2026 06:36 86.124.202.*** Link la comentariu

tov primar, mai ai consilier pe militianul lungeanu pensionat la 50 ani ? iaca unde sunt banii primariei , adica ai nostri spune lumea ca ai 6 consilieri personali ?! concret ce fac ei toata ziua ?

postat de Citizen Duminică, 8 Februarie 2026 07:02 86.124.202.*** Link la comentariu

O sa ramana orasul fara tineri si mai ales fara cei care au o mica activitate economica, dupa majorarea cotei de impozitare pentru cladirile nerezidentiale la persoane fizice...economia locala e praf.

postat de Grofu Duminică, 8 Februarie 2026 07:52 86.120.239.*** Link la comentariu

Pe lângă găletușă îți mai dau și eu un borcănel cu soluție la problemele tale

postat de stoica Duminică, 8 Februarie 2026 08:40 86.124.202.*** Link la comentariu

Orasul arata jalnic. Strazile sunt pline de gropi, trotuarele murdare, spatiile verzi pline de gunoaie. Un oras dezolant condus de PSD de 35 de ani cu decizii bazate numai pe interese personale!

postat de Silviu Duminică, 8 Februarie 2026 08:55 89.136.0.*** Link la comentariu

Cati bani se cheltuie cu incalzirea scolilor ? FFF multi bani. Si acolo se pot face economii prin automatizarea mai buna a cazanelor. Se ocupa cineva de la primarie de optimizarea incalzirii scolilor?

postat de Cristi Duminică, 8 Februarie 2026 09:01 89.136.0.*** Link la comentariu

O lista cu lucrarile pe investitii in derulare in anul 2026. Fonduri proprii, fonduri PNRR, fonduri de la guvern. Domnul primar poate prezenta o asemenea lista.

postat de macarie banu Duminică, 8 Februarie 2026 09:08 89.137.225.*** Link la comentariu

geaba fratilor,romanul pana nu-i dai la matze nu se trezeste.Atat timp cat are ce molfai,chiar daca prost si ieftin,sta linistit.Cand va sta nemancat 2-3 zile,abia atunci va deschide ochii,probabil

postat de Lucian Duminică, 8 Februarie 2026 09:13 89.136.0.*** Link la comentariu

115 mil lei cofinnantare PNRR + 36 mil lei ( care trebuiau de la Guvern pt Cosbuc) + 160 mil lei proiecte proprii=311 mil lei pt 2026. Cred ca s-au inceput prea multe lucrari pe fonduri proprii.

postat de Sorinacio Gl. Duminică, 8 Februarie 2026 09:31 213.233.85.*** Link la comentariu

Păi de atâția ani îți reglezi bugetul numai din buzunarul meu? Băi frate n-ai găsit și tu nimic, altă variantă, un investitor, ceva de genul ăsta? Doar glumițe de-astea retardate? Du-te puchi, du-te!

postat de Giovany Duminică, 8 Februarie 2026 10:41 89.137.229.*** Link la comentariu

Am citit mesajele. Toti oamenii sunt nemulțumiți. Cu toate astea pe primar il doare la bască. El si gașca lui de directori si consilieri isi vad nestingheriti de interese. Banul propriu are prioritat

postat de maurice Duminică, 8 Februarie 2026 11:12 5.13.198.*** Link la comentariu

Alo, primaria! Si noi suntem la limita, dar nu avem unde sa baga mana ca voi.

postat de Ne furăm căciulă singuri pentru călasă să fure ei dar să-mi de-a și mie ceva.... la pensie Luni, 9 Februarie 2026 04:59 128.127.119.*** Link la comentariu

Atât timp cât banii vin de la guvern, din taxe pe munca nu pe proprietate, îi doare pe toți în tur de ce vrem noi. Important e activul de partid și cate voturi pot aduce când e nevoie.

postat de Cetatean Luni, 9 Februarie 2026 05:49 86.124.202.*** Link la comentariu

Propun sa scoata cate un angajat cu o galetusa in mana si sa-i aseze la feiecare colt sw areada, si sa strige, UN BAN VA ROG, PENTRU PRIMARIE

postat de Ekow _||_ Luni, 9 Februarie 2026 20:41 5.13.143.*** Link la comentariu

Un primar incapabil .

postat de bastinas Marți, 10 Februarie 2026 09:03 46.97.168.*** Link la comentariu

dar cele 8 milioane de euro rămași din 2025 unde ajung ???

postat de Bogdan Marți, 10 Februarie 2026 14:36 89.136.0.*** Link la comentariu

Anul trecut s-a finalizat amenajarea urbanistica de la biserica greaca. Un proiect frumos dar cu anumite elemente fff scumpe: iluminat din pardoseala, fantana senzoriala, banci scumpe. Grandomanie.

postat de Cristian Marți, 10 Februarie 2026 14:52 109.166.134.*** Link la comentariu

Sinecuri în dreapta , sinecuri în stânga , de unde bani ? Lucrări neterminate ... Se mai aude ceva de desființarea cablurilor care atârnă pe principalele străzi ? Banii s-au dus cablurile au rămas.

postat de Anca Joi, 12 Februarie 2026 08:34 5.13.197.*** Link la comentariu

Care este programul de evenimente, concerte, festivaluri si alte chermeze pe 2026? In 2025, pana si sustinatorii primarului se cam plictisisera de cate au fost? Mai taiati din ele!!!!

postat de IULIAN Sâmbătă, 14 Februarie 2026 19:02 89.137.30.*** Link la comentariu

Să fim mai buni că vine Paștele și trebuie băgați la loc...important e să halim melu.

postat de IULIAN Sâmbătă, 14 Februarie 2026 19:07 89.137.30.*** Link la comentariu

Toți ați furat fără limite,nu la limită păcat de oamenii corecți din oraș care au furat mai puțin.

postat de anelistu Marți, 17 Februarie 2026 07:38 92.86.16.*** Link la comentariu

parca acum cateva luni cotcodaceai ca cosbucul are finantarea asigurata. DE CE TE APUCI DE LUCRARI DACA NU AI BANI????? PARAZITULE

Lasă un comentariu

Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.

ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.

Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.