Viața Liberă
Leaderboard DevBrains

În loc de utilaje, Primăria Galaţi a "atacat" cu recurs demolările de pe Faleză

În loc de utilaje, Primăria Galaţi a "atacat" cu recurs demolările de pe Faleză

Desfiinţarea construcţiilor din zona Elice, care n-au ce căuta în proiectul de modernizare a Falezei Dunării, s-a mutat deja în instanţă. O realitate despre care aţi mai putut citi în ziarul „Viaţa liberă”.

Noutatea este că Primăria Galaţi a exercitat prima cale de atac împotriva hotărârii prin care a fost suspendată una dintre demolări.
Potrivit datelor publice în portalul instanţelor, pe 9 februarie 2026 a fost înregistrat recursul formulat de administraţia locală împotriva deciziei Tribunalului prin care a fost admisă cererea de suspendare a executării demolării. Actul juridic a blocat, practic, desfiinţarea construcţiei de pe Faleză, până la soluţionarea cauzei.

În acest litigiu este implicată firma Protima Serv, în contradictoriu cu Primăria.
În ianuarie anul acesta, agentul economic a mai făcut un pas, şi a cerut într-un proces separat anularea actului administrativ prin care Primăria a dispus demolarea.

Rămâne de văzut în ce mod vor afecta aceste litigii şansele Primăriei de a accesa fondurile europene pentru proiectul de modernizare a Falezei Dunării.

Evaluează articolul
Fii primul care votează
AM

Articole înrudite

18 comentarii

postat de Von Bergovicz 25 cm Records Luni, 9 Februarie 2026 18:32 84.117.46.*** Link la comentariu

O s-o ia in mana si pucheanu si primaria

postat de Camelia Luni, 9 Februarie 2026 19:26 86.124.202.*** Link la comentariu

Restaurantul Nic Nic are ce căuta în proiectul de modernizare a Falezei Dunării ??? Cand va intra in programul de demolare/proiectul de modernizare a Falezei Dunării ???

postat de Camelia Luni, 9 Februarie 2026 19:28 86.124.202.*** Link la comentariu

"Cei patru pesti" au ce căuta în proiectul de modernizare a Falezei Dunării ??? Cand va intra in programul de disparitie/de modernizare a Falezei Dunării ???

postat de paloma Luni, 9 Februarie 2026 20:56 5.13.184.*** Link la comentariu

Ei sa vedem cine face pipi mai lung, noii psd-isti sau vechii psd-isti !!! :)))

postat de IULIAN Marți, 10 Februarie 2026 04:19 89.137.30.*** Link la comentariu

O treabă vă zic,o greșeală se constată și se sancțonează în câteva minute însă daca vrei dreptate poate dura ani de zile...ăștia suntem.

postat de Cetatean Marți, 10 Februarie 2026 05:17 86.124.200.*** Link la comentariu

Clar.Hotii,si unii si altii, fac lobi pe langamagistrati. Oricum constructiile toate s au facut cu spaga colosala, de la politie la primar. Acum nu mai convine, se implica magistratii. NOI II PLatim.D

postat de Cotizantu la sistemu ticăloșit Marți, 10 Februarie 2026 07:40 128.127.118.*** Link la comentariu

Fondurile alea europene cine le ia?Statul nu?Noi cui plătim impozite ?statului nui așa?Pe juzi cine îi plătește ?statul.Interlopii si evazioniștii pe cine păgubesc?Tot pe stat nui așa?Ia analizați!

postat de Camelia Marți, 10 Februarie 2026 08:00 46.97.171.*** Link la comentariu

Boală lungă moarte sigură. Praf în ochi vorbe-n vânt. Să nu spună cineva că nu fac nimic.

postat de IULIAN Marți, 10 Februarie 2026 09:17 89.137.30.*** Link la comentariu

Pe vremuri aveau prioritate bordurile pentru că era o afacere grasă.Azi ce mai putem fura ?...ceva din Combinat.

postat de MIȘU Marți, 10 Februarie 2026 09:24 86.124.200.*** Link la comentariu

Atîta timp cît au fost eliberate autorizații PROVIZORII, nu avea cum să-și intabuleze acele hidoase construcții!!Pînă la soluționarea problemelor în instanță, DEMOLAȚI MAI URGENT NU STAȚI ȘI PIERDEȚI

postat de IULIAN Marți, 10 Februarie 2026 09:43 89.137.30.*** Link la comentariu

Încă o chestie, în următorii 8 ani o se întâmple nimic Pucheanu nu o să mai fie primar, poate o să fie Magearu la cât de imbecili suntem noi Gălățenii.

postat de Camelia Miercuri, 11 Februarie 2026 06:07 86.124.202.*** Link la comentariu

@ IULIAN, Foarte buna observația. Mămițica are grijă de tot neamul. Chiar daca este beneficiara cumulului pensie + salariu bugetar vegheaza ca un "Șoim". Pușchea pe limbă.

postat de macarie banu Miercuri, 11 Februarie 2026 07:40 89.137.225.*** Link la comentariu

Apropo....ala de si-a ingradit cu de la sine putere o bucata din Faleza inferioara,de si-a parcat si un cotet plutitor pe Dunare,de lacine are aprobare?! Il demoleaza/desfiinteaza cineva?!

postat de IULIAN Miercuri, 11 Februarie 2026 10:41 89.137.30.*** Link la comentariu

@Camelia, mai bine pușchea decât Pucheanu...nu știu ce vărstă ai dar cu siguranță nu știi că unde este acum Ni-Nic a fost WC public care a fost închis și sigilat timp de 20 de ani cu toată mizeria.

postat de Camelia Miercuri, 11 Februarie 2026 19:38 5.13.162.*** Link la comentariu

@ IULIAN, Chiar esti convins ca ar fi mai bine cu Magearu decat cu Pucheanu ? Schimbarea stapanului bucuria nebunului ? Basescu cica a fost rau hai cu Iochannis ca apoi hai cu unul/altul !!! ???

postat de IULIAN Joi, 12 Februarie 2026 07:06 89.137.30.*** Link la comentariu

@Camelia,în primul rănd nu poți înțelege de ce comunitatea noastră merge într-o direcțe greșită și nu știu cum ai tras concluzia cu Magearu primar,dacă te plictisești fă un goblen.

postat de Ema Joi, 12 Februarie 2026 16:01 86.124.200.*** Link la comentariu

Proiectul de modernizare a FALEZEI lasa de dorit!!! Nu avem nevoie numai de betoane , copacii si florile de pe faleza inferioara trebuie pastrate! Distrugeti natura!!!

postat de Pentru Macarie Vineri, 13 Februarie 2026 06:23 103.209.255.*** Link la comentariu

@Macarie Banu Domnul la care faci referire, este afacerist local și vicepreședinte PNL Galați, așa cred. Poate un jurnalist local sa confirme?

Lasă un comentariu

Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.

ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.

Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.