PSD a reparat eroarea legislativă care risca să lase mii de consilieri locali și județeni fără mandate

Camera Deputaţilor a adoptat, miercuri, un proiect de modificare a Codului administrativ prin care este eliminată asimilarea personalului contractual din administraţia publică cu funcţionarii publici în ceea ce priveşte regimul incompatibilităţilor. În felul acesta se pune capăt unei situații aberante: oameni aleși prin vot riscau să-și piardă mandatul pentru simplul fapt că sunt angajați în instituții sau autorități publice. Proiectul de lege va merge la Senat pentru dezbatere şi adoptare, acesta fiind forul decizional.
„PSD a reparat astăzi o eroare legislativă care risca să lase mii de consilieri locali și județeni fără mandate! Am corectat legea și am eliminat orice dubiu. Situațiile apărute de la intrarea în vigoare a Legii nr. 165/2026 și până la intrarea în vigoare a noilor prevederi nu constituie incompatibilități sau conflicte de interese și nu atrag răspundere juridică. Proiectul adoptat de Camera Deputaților merge acum la Senat, pentru dezbatere și vot. România nu poate fi lăsată în haos legislativ, cu administrații locale puse în pericol și mandate câștigate prin vot amenințate de o eroare a legii. Când apar astfel de situații, ele trebuie corectate imediat, nu lăsate să producă efecte în lanț. PSD a intervenit și a pus lucrurile în ordine!”, a transmis, printr-o postare pe pagina sa de Facebook, liderul deputaţilor PSD, Ştefan Ovidiu Popa.





"simplul fapt" că încasezi două salarii:consilier local&angajat contractual,asta ducea la periclitarea integrității,PSD n-a îndreptat nimic,doar a legiferat punerea unora deasupra legilor date de ei
Legea te punea să alegi:ori ești consilier ales ori funcționar public,ca să nu încasezi două lefe. PSD "i-a salvat"ca să rămână cu amândouă salariile
Ce tot ne mai prefacem noi că avem democrație și separarea puterilor în stat, dacă la nivel local PSD legiferează cumetria dintre legislativ și executiv?
Și uite așa l au salvat și pe Fritz....
După ce au demolat economia României, acum vin să repare o eroare legislativă pe care tot ei au făcut-o. PSD nu poate face ceva bun pentru țară deoarece până acum au arătat contrariul.
Psd sa rezolve eroarea de a exista. Sunt singurii vinovati dr prapadul din tara. Hoti,mincinosi,vickeni treu calitati fara de care nu poti fi psd ist. Asta au facut de la revolutie .LE MERGE CU ASTFEL
PSD este groparul României. Pâna nu ne distrug complet nu vor pleca de la ȚÂȚA BUGETULUI .Ei ne trimit în bratele Fondului Monetar International.Hienele sunt la tot pasul,primariile sunt pline.
Daca decid in fapt doar 2-3 oameni variantele legislative, de ce avem nevoie de sute de parlamentari obedienti? Doar se voteaza dupa indicatii. Ca in mafia.
Daca sunt asa de pregatiti profesional, "alesii" NU se angajeaza in privat ? DE CE NUMAI la STAT ? Pentru ca STAU si nu fac nimic si incaseaza retributii, sporuri , tichete de vacanta si masa ?
PSD a corectat eroarea! Si-a salvat mii de oameni de la a fi dati afara!
cand corecteaza psd cumulul pensiei militienilor obositi de munca pensionari de la STAT cu salariul la STAT adica Primarie Consiglieri si la militia locala , de la directorul zeus in jos ?
Să credem că la CCR va fi respinsă sesizarea corectă a USR?
Aceasta lege a salarizarii, esuata numai din vina psd, zace e patru ani prin sertare, au fost patru ministri ai muncii, psd si nu sa facut nimic, acum cei care au minato, perzand tara 780 milioane €,p