Misterul mirosului pestilențial din Galați, aproape de elucidare. Autoritățile au localizat sursa în zona Tulucești – Vânători

Sursa mirosului insuportabil de dejecții care persistă de mai multe zile în diverse cartiere din Galați a fost, în sfârșit, localizată. Autoritățile au identificat o exploatație agricolă din zona Tulucești – Vânători, iar administratorul acesteia a fost convocat la Garda de Mediu.
În urma numeroaselor reclamații primite pe adresa redacției din partea gălățenilor exasperați de mirosul pestilențial ce a acoperit orașul, redacția „Viața liberă” a contactat Instituția Prefectului Județului Galați pentru a afla ce măsuri se iau și care este originea problemei.
Prefectul județului Galați, George Toderașc, ne-a declarat că a sesizat Garda de Mediu chiar miercuri dimineață, 23 septembrie, imediat ce problema i-a fost adusă la cunoștință: „Am adresat o sesizare la Garda de Mediu dimineață, de când mi-a fost semnalată problema. Ne-am mișcat mai repede, acum aveam experiența trecutului; știam cum să ne mobilizăm. Eu nu am văzut acțiunea din iulie ca pe un eșec. Până la urmă, am învățat să lucrăm. A fost identificată o exploatație agricolă. Administratorul nu a fost găsit în zonă, dar a fost invitat la Garda de Mediu și am înțeles că se va prezenta marți. La momentul în care vom avea toate datele problemei, vom comunica mai multe. Dar în prezent atât vă putem spune: mirosul vine din zona Tulucești – Vânători”, a declarat prefectul.
Controale fără sancțiuni și un raport neconcludent
Situația actuală vine la doar două luni după un alt val puternic de aer pestilențial care a afectat Galațiul între 17 și 19 iulie. La acel moment, George Toderașc a constituit prin ordin o comisie mixtă de control (formată din reprezentanți ai DSP, DSVSA, Gărzii de Mediu, Direcției pentru Mediu și Apelor Române) pentru a verifica operatorii economici din sectorul agrozootehnic din Tulucești și Șivița.
Deși au fost controlați trei mari operatori din zonă (firme de creștere a păsărilor și societăți agricole), raportul final al comisiei a arătat că toți agenții economici respectau normele legale și avizele de mediu. În plus, măsurătorile din stațiile automate de monitorizare a calității aerului nu au înregistrat depășiri ale poluanților, concluzionându-se că nu s-a putut stabili o sursă directă și exclusivă a disconfortului olfactiv.
Prefectura nu consideră eșec ancheta anterioară: „A fost un exercițiu”
Deși în luna iulie autoritățile nu au reușit să depisteze sursa exactă a mirosului și nu au aplicat vreo sancțiune, prefectul județului consideră că demersurile trecute au ajutat instituțiile să reacționeze mult mai prompt de această dată.
„Probabil rămâne să vedem dacă tot despre asta a fost vorba și în luna iulie. Dacă nu identificăm sursa, măcar îi descurajăm pe ceilalți care nu respectă regulile. Dar să vă spun că experiența din luna iulie eu nu o văd ca pe un eșec, o văd ca pe un exercițiu.”, a precizat George Toderașc.
Identificarea exploatației agricole din zona Tulucești – Vânători reprezintă un prim pas important, însă rezolvarea definitivă a problemei depinde de măsurile pe care Garda de Mediu le va dispune marți. Protejarea calității aerului și a sănătății publice trebuie să devină o prioritate reală, iar controalele periodice și sancționarea celor care nu respectă normele de mediu sunt singurele garanții că astfel de episoade nu se vor mai repeta.





Daca il abuza cineva tot ecercițiu vedea.
tare ma mir. asta vara faleza mirosea a kk si mirosul a venit de la vinatori, tulucesti. ciudat...
Daca sant mana in mana , cw amenfa sa-i dea,
Prinde coruptia si scoate-i ochii! Operatiile de schimbare de s..x au fost inventate de stramosii nostri acu sute ani....mai stiti?!...vorba din batrani....ai plecat bou si te-ai intors vaca!
Așteptăm, ce să facem? Suntem cumva în rahat și nu ne dăm seama?
Pute și la case mai mari prin orașele din Anglia sau Italia când fermierii împrăștie dejecții pe câmp ca fertilizator.
Ei pe naiba! Pe cineva de la conducerea ministerului Bolentinu.. a Vanatorii din Vale n-a' vazut nici dracu! Miroase doar a partide rujate.. toporisti... manglisti si show: alergat dupa Pacalici.
La italian acolo jos sore brates. V-am scris de data trecuta. Ca-n bancul ala” tara de cacat, atentate de cacat”. P.S. bree, repara odata Cosbucul ala ca ne rupem masinile, ( era pt primar)
Nu oricine te bagă în rahat îți vrea răul și nu oricine te scoate îți vrea binele.Știți bancul ăla cu vaca care s-a bălegat,șoricelul și pisica?Unii vor să înlocuiască vaca cu viermi și greieri.
Nu e singurul loc din tara unde folosesc asa ceva. Voi vreti si bio/eco si fara miros?
Daca este pentru agricultura bio sa faca in continuare
Sanchi. Mirosul e din cauza celor cu ochi de cal și spălați pe creier, gen Anti-labar, anti-usr.