Viața Liberă
Leaderboard DevBrains

NUNTĂ în PSD: Ionuţ Pucheanu îşi pune pirostriile

Preşedintele Organizaţiei de Tineret a Partidului Social Democrat, Ionuţ Pucheanu, cunoscut majorităţii ca directorul Serviciului Public Ecosal, a hotărât că este timpul să se însoare. Viitoarea mireasă nu provine din mediul politic, este educatoare, iar decizia celor doi de a se căsători vine după o relaţie de trei ani. „Ne-am cunoscut în oraş, ne-am văzut, ne-am plăcut. Sunt relaxat. Nu sunt nici primul om care se însoară, nici ultimul. E un pas normal. Suntem împreună de trei ani”, ne-a declarat viitorul mire.
Nunta ar trebui să aibă loc în luna septembrie a acestui an, însă, deocamdată, nu sunt stabilite cu exactitate locul petrecerii sau data. „Noi am dori în septembrie, dar trebuie să ţinem cont de faptul că majoritatea restaurantelor sunt rezervate cu mult timp înainte. Va trebui să ne strecurăm, cumva”, ne-a mai spus Pucheanu. În ceea ce priveşte spaţiul unde se va desfăşura petrecerea de nuntă, potrivit tânărului social democrat, acesta şi logodnica lui au în vedere trei locuri, respectiv Traian Parc, Stejarul, de pe Calea Prutului, şi Bora Bora.
Întrebat dacă naşii au legătură cu politica, preşedintele TSD a fost evaziv: „au, oarecum, legături cu politica”.
Tânărul, care tocmai a împlinit 33 de ani, pe 2 mai, va aştepta la nunta sa aproximativ 350 de persoane.

Evaluează articolul
Fii primul care votează
NO

Articole înrudite

0 comentarii

Lasă un comentariu

Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.

ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.

Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.