Viața Liberă
Leaderboard DevBrains

Pentru creşterea SIGURANŢEI pietonilor: Prima trecere de pietoni SUPRAÎNĂLŢATĂ

Serviciul Public Ecosal a finalizat prima trecere de pietoni supraînălţată din oraş, aceasta fiind localizată pe Bulevardul Marii Uniri, în dreptul parcului Viva. Aceasta este prima trecere de pietoni de acest gen, urmând să fie realizate alte şase astfel de treceri.
Măsura a fost luată de către Comisia pentru siguranţa circulaţiei din cadrul Primăriei, în urma analizei rapoartelor Poliţiei Rutiere, pentru a spori securitatea trecerii pietonilor, în contextul în care vechile limitatoare erau traversate sau ocolite foarte uşor de către maşinile de teren.
„Propriu-zis, trecerea de pietoni este supraînălţată cu aproximativ 10 centimetri şi va fi marcată cu leduri”, ne-a spus directorul Serviciului Public Ecosal, Ionuţ Pucheanu.
Treceri de pietoni supraînălţate vor mai fi realizate, printre altele, pe Bulevardul Marii Uniri (în zona restaurantului Pescarul), la Bănci, la Stirex, pe Coşbuc (în dreptul Cimitirului "Eternitatea") şi în zona căminelor studenţeşti.
Potrivit informaţiilor din cadrul Primăriei, pe Bulevardul Marii Uniri, respectiv pe Faleza Superioară, după ce vor fi realizate ambele treceri supraînălţate, celelalte treceri vor fi desfiinţate.
Acest tip de „zebră” costă aproximativ 45.000 de lei.

Evaluează articolul
Fii primul care votează
NO

Articole înrudite

0 comentarii

Lasă un comentariu

Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.

ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.

Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.