Viața Liberă
Leaderboard DevBrains

Darius Vâlcov este NOUL MINISTRU AL BUGETULUI. După o amânare, politicianul a depus joi jurământul de învestitură

Darius Vâlcov a depus joi, la Cotroceni, jurământul de învestitură în funcţia de ministru delegat al Bugetului. La ceremonie au participat şeful statului, Traian Băsescu, prim-ministrul, Victor Ponta, şi preşedintele Camerei Deputaţilor, Valeriu Zgonea. Preşedintele Senatului, Călin Popescu Tăriceanu, nu a fost prezent la eveniment.

Depunerea jurământului ar fi trebui să aibă loc miercuri seară, dar a fost amânată din cauza disputelor Băsescu - Ponta.

Preşedintele Traian Băsescu a susţinut că a amânat ceremonia de la Cotroceni din două motive: este vorba despre un protocol care prevede prezenţa prim-ministrului şi faptul că Darius Vâlcov nu ar avea tot sprijinul lui Victor Ponta. Premierul a anunţat în ultimul moment că nu va fi prezent, însă l-a nominalizat pe Gabriel Oprea să-i ţină locul, ceea ce l-a nemulţumit şi mai tare pe Traian Băsescu, a transmis presa centrală. Asta deşi nu există nicio prevedere constituţională sau legală prin care premierul este obligat să participe la învestirea miniştrilor.

În plus, Traian Băsescu a mai susţinut că, după ce a primit informarea serviciilor în legătură cu Darius Vâlcov, l-a întrebat pe premier dacă îşi menţine propunerea. Acesta i-a răspuns retrimiţându-i numirea lui Darius Vâlcov în funcţia de ministru delegat pentru Buget.

Şeful statului a declarat miercuri că există o serie de fapte petrecute în mandatul de primar al lui Darius Vâlcov, sesizate de diverse organe ale statului, despre care nu se ştie când şi dacă vor începe. Precizând însă că "nu este vorba despre faptul că Darius Vâlcov ar fi urmărit penal".

CITEŞTE ŞI: INCREDIBIL ce s-a întâmplat la COTROCENI! Învestitură AMÂNATĂ

Evaluează articolul
Fii primul care votează
MZ

Articole înrudite

0 comentarii

Lasă un comentariu

Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.

ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.

Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.