Cătălin Cristache ţinteşte şefia PMP la nivel naţional
Fostul consilier local Cătălin Cristache, şeful PMP Galaţi, va candida pentru funcţia de preşedinte al partidului la nivel naţional. Acesta a precizat că se bazează pe sprijinul mai multor filiale din ţară ale formaţiunii politice.
„Sunt primul care şi-a anunţat candidatura la nivel naţional. Conform statutului, trebuie să strâng 35 de semnături din partea membrilor, preferabil de la preşedinţi de organizaţii din ţară. Acum lucrăm la moţiunea care va fi depusă de mine. Până pe data de 26 ianuarie se depun moţiuni”, ne-a declarat Cătălin Cristache.
Rămâne de văzut dacă fostul democrat-liberal, care nu s-a remarcat în plan local printr-o activitate politică intensă, chiar dacă partidul din care face parte se află în opoziţie, va reuşi să acceadă la şefia formaţiunii politice.
Congresul PMP, în cadrul căruia va fi aleasă noua conducere a partidului la nivel naţional, va avea loc pe data de 8 februarie.





0 comentarii
Lasă un comentariu
Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.
ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.
Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.