DECIZIE FINALĂ: Klaus Iohannis nu a fost incompatibil
Preşedintele Klaus Iohannis a câştigat procesul de incompatibilitate. O decizie în acest sens a fost luată miercuri, 21 ianuarie, de instanţa supremă, relatează digi24.ro.
Potrivit inspectorilor Agenţiei Naţionale de Integritate, Klaus Iohannis s-ar fi aflat în incompatibilitate în perioada în care a fost primar al Sibiului şi a făcut parte din Adunarea Generală a Acţionarilor de la societăţile Apă Canal şi Pieţe.
Înalta Curte de Casație și Justiție a fost chemată să judece recursul făcut de ANI, după ce în septembrie 2013 Curtea de Apel Alba-Iulia a admis contestaţia lui Klaus Iohannis şi a dispus anularea deciziei de incompatibilitate. Astăzi, 21 ianuarie, judecătorii instanţei supreme au confirmat, de fapt, hotărârea luată anterior de Curtea de Apel Alba-Iulia.
Judecătorii de la Curtea de Apel Alba Iulia au explicat în motivarea sentinței pronunţată în 2013 de ce nu este incompatibil primarul Sibiului Klaus Iohannis, așa cum susține Agenția Națională de Integritate (ANI): Instanţa a reţinut că Iohannis apare ca semnatar al actului constitutiv al societăţii SC Pieţe Sibiu SA, pentru care a fost delegat prin hotărâre a Consiliului local, însă nu a participat în adunările generale ale societăţii.
IATĂ motivarea Curţii de Apel Alba - Iulia -->> http://www.digi24.ro/onedb/546b0018682ccf30b15e774a





0 comentarii
Lasă un comentariu
Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.
ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.
Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.