Viața Liberă
Leaderboard DevBrains

O nouă prevedere ce vizează ALEGERILE LOCALE (Proiect legislativ)

Alegătorii care îşi schimbă domiciliul sau reşedinţa cu mai puţin de trei luni înainte de data alegerilor locale vor putea vota doar în comuna sau oraşul în care au avut anterior domiciliul sau reşedinţa, pentru a reduce riscul de fraudare a alegerilor, potrivit unui proiect de lege depus la Senat.

''Alegătorul care şi-a schimbat domiciliul sau reşedinţa cu mai puţin de trei luni înainte de data alegerilor îşi va exercita dreptul de vot în comuna, oraşul, municipiul sau subdiviziunea administrativ-teritorială a municipiului în care a avut anterior domiciliul sau reşedinţa, după caz", se precizează în proiect.

Evaluează articolul
Fii primul care votează
VL

Articole înrudite

0 comentarii

Lasă un comentariu

Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.

ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.

Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.