Viceprimarul Picu Apostol Roman, la mâna aleşilor locali
Un nou „maraton” îi aşteaptă, joii, 23 februarie, pe aleşii locali, la şedinţa ordinară a Consiliului Local, unde vor fi supuse dezbaterii şi aprobării peste 50 de proiecte de hotărâre. Printre cele mai importante decizii se numără Planul Urbanistic Zonal privind cartierul Ţiglina II, Strategia privind termoficarea oraşului şi concesionarea prin licitaţie a Bazinului de acostare ambarcaţiuni - golfuleţul de la Dunăre.
Cel mai fierbinte proiect l-ar putea constitui, însă, eliberarea din funcţie a viceprimarului UNPR Picu Apostol Roman. Marţi seara, proiectul iniţiat de Nicoleta Badiu şi Oana Claudia Iurescu (PMP), Onuţ Atanasiu, Nicuşor Ciumacenco, Ion Cordoneanu, Paul Găvănescu, Claudiu Iacob, Laurenţiu Ichim şi Alexandru Şerban (PNL) şi consiliera independentă Daniela Vreme, a ajuns, însoţit de raportul de specialitate şi de expunerea de motive, în dezbaterea şi avizarea comisiilor Consiliului Local. Rămâne de văzut dacă va fi şi acceptat pe ordinea de zi de către primarul Ionuţ Pucheanu şi supus votului aleşilor.





0 comentarii
Lasă un comentariu
Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.
ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.
Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.