Viața Liberă
Leaderboard DevBrains

Primăria Galați încearcă să VÂNDĂ VILA de vacanţă de la Călimăneşti


Pentru a treia oară, Primăria municipiului Galaţi încearcă să vândă „Vila Bucegi” de la Călimăneşti, judeţul Vâlcea. În acest scop organizează o nouă licitaţie publică deschisă cu strigare, pe 7 martie 2017.

Trebuie spus că la prima licitaţie organizată pe 3 iunie 2016 nu s-a depus nicio ofertă, iar cumpărători nu au apărut nici la a doua licitaţie, pe 17 iunie 2016. La acel moment, preţul de vânzare era de 213.000 de euro, preţ care a fost acum redus, în urma noii evaluări, la 99.000 de euro, la care se adaugă TVA 19 la sută.

Dacă şi cea de-a treia licitaţie va eşua, s-ar putea ca Primăria să nu mai aibă ce vinde. Imobilul, cu parter şi două etaje, dat în funcţiune în 1927, se află într-o stare avansată de degradare datorită lipsei utilizării şi nu mai prezintă siguranţă în exploatare. În anul 2010 Primăria a fost sancţionată de Inspectoratul Teritorial de Construcţii Vâlcea, iar Primăria Călimăneşti a sesizat în mai multe rânduri municipalitatea gălăţeană despre starea tehnică necorespunzătoare a imobilului. Mai mult, anual se cheltuiesc din bugetul local sume de bani pentru asigurarea pazei imobilului.

Evaluează articolul
Fii primul care votează
AM

Articole înrudite

0 comentarii

Lasă un comentariu

Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.

ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.

Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.