Viața Liberă
Leaderboard DevBrains

UPDATE. Victime multiple, într-un accident rutier extrem de grav la Independența. Poliția a dat publicității detalii privind cauzele (FOTO și VIDEO)

UPDATE 12,00. Poliția a dat publicității detalii privind accidentul mortal de la Independența. 

Din verificările preliminare efectuate de polițiștii din cadrul Serviciului Rutier Galați, s-a stabilit faptul că un bărbat, cu vârsta de 56 de ani, din municipiul Galați, în timp ce conducea un autoturism pe DN 25, către municipiul Tecuci, la km 53 + 500 de metri, într-o curbă la dreapta, ar fi pătruns pe contrasens, unde a intrat în coliziune frontală cu un autovehicul, prevăzut cu 8+1 locuri, care era condus de un bărbat, de 30 de ani.
A fost activat, așa cum am scris mai devreme, Planul Roșu de intervenție și a fost solicitat și elicopterul S.M.U.R.D., întrucât în ambele autovehicule se aflau mai multe persoane, patru în primul autoturism și șapte în cel de-al doilea.
foto_accident.jpg

Din păcate, în urma accidentului, trei persoane și-au pierdut viața: un bărbat de 45 de ani și fiica acestuia, de 16 ani, ambii domiciliați în comuna Șendreni, județul Galați, pasageri în primul autoturism și un bărbat, cu vârsta de 56 de ani, din comuna Pechea, județul Galați, pasager în cel de-al doilea autovehicul.
{gallery}accfrumu-nov-23{/gallery}
Au fost rănite opt persoane, după cum urmează: din primul autoturism conducătorul auto, de 56 de ani, și fiul acestuia, de 19 ani, iar din cel de-al doilea autoturism, conducătorul auto, de 30 de ani, doi bărbați, cu vârstele de 41, respectiv 55 ani, două femei, cu vârstele de 26, respectiv 35 de ani și o adolescentă, de 17 ani.
Victimele au fost preluate și transportate la spital, în vederea acordării de îngrijiri și investigații medicale de specialitate. Potrivit polițiștilor, cei doi conducători auto dețin permise de conducere valabile, iar la testarea alcoolscop rezultatele au fost negative. 
Traficul rutier a fost blocat aproximativ două ore și jumătate, iar polițiștii au întocmit un dosar penal pentru infracțiunile de ucidere din culpă și vătămare corporală din culpă, urmând ca în cursul cercetărilor să se stabilească cu exactitate împrejurările în care s-a produs acest tragic eveniment rutier. Inspectoratul de Poliție Județean Galați transmite condoleanțe familiilor îndoliate.

 


UPDATE 9.30. A fost reluat traficul pe ambele sensuri de mers.


Un accident rutier deosebit de grav s-a produs luni dimineață, în comuna Independența, județul Galați. În urma evenimentului rutier, trei persoane au decedat și alte opt au fost rănite grav, fiind nevoie de forțe sporite de la pompieri, ambulanță și SMURD pentru descarcerarea victimelor și pentru a le acorda îngrijiri medicale acestora. A fost activat planul roșu de intervenție. Din partea Inspectoratului pentru Situații de Urgență Galați, au pornit către Independența câte o autospecială de la Galați şi Pechea, ambulanțe SMURD tip B și C și trei ambulanțe de la Serviciul Județean de Ambulanță Galați.

"La data de 13 noiembrie, la ora 7,05, pe DN 25, la intrarea în comuna Independența, a avut loc un accident rutier mortal, în urma căruia trei persoane au decedat și alte opt au fost rănite. A fost activat planul roșu și a fost solicitată intervenția elicopterului SMURD. Traficul este blocat în totalitate. Vom reveni cu amănunte”, ne-a declarat agent șef principal Ciprian Stoica, purtătorul de cuvânt al IPJ Galați.

Evaluează articolul
Fii primul care votează
RI

Articole înrudite

6 comentarii

postat de Cinste și onoare Luni, 13 Noiembrie 2023 06:56 109.166.135.*** Link la comentariu

Graba și inconștiența duc la asemenea tragedii!!Dumnezeu să îi ierte pe cei decedați.

postat de Sunteti penibili cu cele 300 de caractere…. Luni, 13 Noiembrie 2023 07:48 84.232.141.*** Link la comentariu

Dumnezeu sa ii ierte, pe cei morti, dar vina in cea mai mare masura revine, AUTORITATILOR, care nu fac NIMIC pentru a stopa debandada de pe ponositele drumuri ce le avem, toata lumea alearga cu mult peste viteza admisa, CU MULT, si asta pentru ca radarele lipsesc cu desavarsire de peste tot, din ora

postat de Gigel Luni, 13 Noiembrie 2023 08:55 5.13.148.*** Link la comentariu

Debandada este din cauza prostiei si proastei educatii. Politia ar putea macar patrula pe sosele nu numai sa stea la panda. Aceiasi oameni care fac tot felul de mizerii pe sosele la noi, cum trec granita sunt mielusei.

postat de de asta multi romani cu spirit adevarat vor sa plece din tara...atitudinea fanariota a autoritatilor Luni, 13 Noiembrie 2023 11:34 89.39.81.*** Link la comentariu

diferenta de atitudine a autoritatilor intre un stat occidental cu mii de emigranti dar pe care impreuna cu cei autohtoni ii tin in mina disciplinei fara abuzuri majore si autoritatile noastre e ca pe ai nostrii nu-i intereseaza decit banul marunt...noi traim inca in era fanariota....din pacate.

postat de 160 Km/oră Luni, 13 Noiembrie 2023 13:20 109.166.133.*** Link la comentariu

La Radio Actualități comentatorul spunea că acul vitezometrului autoturismului intrat pe contrasens în curbă , s-a blocat la 160 Km/oră

postat de rocky Luni, 13 Noiembrie 2023 13:26 193.230.156.*** Link la comentariu

Intre Galati si Tecuci ar trebui cat de urgent un drum express cu 2 benzi pe sens de circulatie.

Lasă un comentariu

Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.

ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.

Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.