Viața Liberă
Leaderboard DevBrains

Investiție de peste 1,8 milioane de lei, în beneficiul Plajei „Dunărea”

La recenta ședință a Consiliului Local, aleșii locali au aprobat studiul de fezabilitate și costurile unei investiții în beneficiul bazei de agrement Plaja „Dunărea”. De asemenea, au fost de acord cu accesarea fondurilor nerambursabile pentru acest proiect și cu suportarea de la bugetul local a cheltuielilor neeligibile. Este vorba despre construirea unui parc fotovoltaic pe o suprafață de 4.000 de metri pătrați din taluzul adiacent zonei de agrement.

Potrivit documentelor prezentate consilierilor locali, administratorul Plajei „Dunărea”, societatea Gospodărire Urbană, vrea să obțină bani de la Ministerul Energiei - Fondul pentru Modernizare, pentru construirea unui parc fotovoltaic la baza de agrement. Motiv pentru care a solicitat aprobarea a două hotărâri privind proiectul „Dezvoltarea capacității de producție energie electrică din surse regenerabile pentru Plaja «Dunărea»”.

La primul vot, a fost aprobat studiul de fezabilitate și indicatorii tehnico-economici pentru acest obiectiv. Conform documentelor, prin proiect „sunt prevăzute următoarele echipamente și lucrări: 800 de bucăți module fotovoltaice 500Wp; patru invertoare de putere unidirecționale trifazate cu putere nominală tensiune alternativă; un ansamblu cu structură din oțel zincat și aluminiu pentru montajul modulelor fotovoltaice pe teren; tablouri electrice, rețele electrice de cablu instalație de utilizare, instalație de legare la pământ, instalație electrică curenți slabi, dispozitive modulare protecție împotriva supratensiunilor”.

Valoarea totală a investiției a fost calculată la 1.872.660 de lei cu TVA, iar durata de implementare este estimată la 12 luni.

A doua decizie a aleșilor vizează tocmai accesarea finanțării din Fondul pentru Modernizare. Din valoarea totală a proiectului în 1.463.127 de lei cu TVA reprezintă cheltuieli eligibile și 409.533 de lei cu TVA cheltuieli neeligibile. Finanțarea nerambursabilă ar fi de 715.828 de lei cu TVA.

Consilierii locali au dat undă verde pentru alocarea de la bugetul local a resurselor financiare necesare susținerii cheltuielilor pentru realizarea proiectului și pentru acoperirea costurilor neeligibile care pot apărea pe parcurs.

Rămâne de văzut dacă Gospodărire Urbană va obține finanțare pentru acest proiect.

Evaluează articolul
Fii primul care votează
AM

Articole înrudite

5 comentarii

postat de Camelia Marți, 5 August 2025 14:54 46.97.168.*** Link la comentariu

Magearu cand a fost șef la Apaterm de ce nu a avut asemenea idei de investiții ? Monta panourile pe punctele termice și ieftinea gigacaloria. Poate numai directorii au idei ?

postat de Camelia Marți, 5 August 2025 15:20 46.97.168.*** Link la comentariu

Magearu cand a fost șef la Apaterm de ce nu a avut asemenea idei de investiții ? Monta panourile pe punctele termice și ieftinea gigacaloria. Poate numai directorii au idei ?

postat de Misu Miercuri, 6 August 2025 05:42 109.166.132.*** Link la comentariu

UN NEICA NIMENI MAJARUL ĂSTA Va obține pină în gard suma EXORBITANTA PT P$D. HOȚI PINĂ LA MOARTE

postat de stringeti hora nu fiti Miercuri, 6 August 2025 06:29 86.124.201.*** Link la comentariu

Au inceput hotiile pe fata liber de la stapinire sa saraceasca galateni apoi sa-i dea pe mina lui magearu care a si marit intrarea in cimitire

postat de comunismul Miercuri, 6 August 2025 12:10 86.124.201.*** Link la comentariu

o porcarie de plaja! la care au acces numai bogatii! saracii doar sa se milogeasca! nu e corect! trebuiau sa faca pentru toata lumea cu tot ce trebuie! nu cum le convine lor! dar asa-i cu democratia!

Lasă un comentariu

Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.

ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.

Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.