Arteziene ciobite şi bănci sparte, în zona Romarta (FOTO)
Unde dă gălăţeanul cu piciorul se cunoaşte! De pildă, la Romarta! Acolo unde atât băncile, cât mai ales fântânile arteziene poartă urmele şuturilor încasate din partea gălăţenilor care au simţit nevoia să-şi testeze forţa piciorului lovindu-le cu sete. Plăcile ornamentale care îmbracă fântânile arteziene nu au prea rezistat. În partea de jos sunt sparte, crăpate, fisurate sau ciobite şi oferă o privelişte dezolantă, accentuată de apa care se scurge pe pavaj. Nici mobilierul urban nu se simte mai bine. Dar cel mai mult a avut de suferit celebra bancă de formă... "neobişnuită". Cea care le permite gălăţenilor să stea cu picioarele ridicate, pentru un plus de confort şi o mai bună circulaţie a sângelui. În partea de jos, acearta e pur şi simplu măcinată de loviturile primite.
Ceva mai norocoasă este banca similară de la Spicu. A scăpat, deocamdată, întreagă, dar sub ea se află depozitat un strat gros de gunoaie de tot felul, de la resturi vegetale, până la hârtii, PET-uri şi ambalaje. Vechea expresie referitoare la "gunoiul ascuns sub preş" a căpătat o nouă variantă - gunoiul pitit sub bancă. Una peste alta, modul în care este tratată o zonă recent modernizată ne arată nivelul de civilizaţie. Fie că ne place sau nu rezultatul modernizării, costurile, inclusiv cele ale vandalizării, le plătim tot noi!
{gallery}arteziene-ciobite-si-banci-sparte-in-zona-romarta-galati{/gallery}





0 comentarii
Lasă un comentariu
Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.
ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.
Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.