Printre reprize de ploaie, final incendiar la „Galați StreetFest” 2026

În ciuda reprizelor de ploaie de duminică seara, finalul „Galați StreetFest” a fost unul incendiar... la propriu și la figurat. Cel puțin pentru spectatorii care au asistat la reprezentația „Mansterville - Propane Punk Show”, desfăşurată în zona Spicu.
Alegerea acestui amplasament - atât de aproape de blocuri și de copaci - n-a fost prea inspirată, și nu ne referim doar la zgomotul și flăcările la care au fost expuși locatarii. Spațiul impropriu delimitat pentru show, depășit de spectatorii mari și mici, a dus la riscuri reale. De altfel, chiar la începutul reprezentației finale, una dintre torțele aprinse a scăpat din mâna artistului și a ajuns în public, speriind o fetiță. Din fericire, nu au existat urmări, dar a fost nevoie de prezența unor agenți de pază care să împiedice mulțimea să se tot apropie de artiști. Care făceau, totuși, spectacol cu foc...
Finalul reprezentației, incendiar la propriu și la figurat, s-a lăsat cu aplauze și urale din partea publicului. De remarcat, în ciuda fluviului de critici de pe rețelele de socializare, numărul mare al gălățenilor care au umplut zona centrală a orașului la "StreetFest 2026". Chiar și într-o duminică seara ploioasă.
Un alt punct de atracție a fost balonul cu aer cald, care s-a înălțat ancorat de pe Stadionul "Portu Roșu". Pentru zborul cu balonul, gălățenii au stat la coadă și câte două ore.
Tot duminică, a fost dezvăluită identitatea invitatului special din cadrul campaniei interactive „Ghicește vedeta!”, de pe scena din fața Parcului „Eminescu”. Vedeta-surpriză s-a dovedit a fi Miță - Mihai Georgescu, solistul trupei „Bere Gratis”.
În ceea ce privește succesul acestei ediții, conform unor estimări, în fiecare zi, aproximativ 25.000 de persoane au vizitat zona în care s-a desfășurat „Galați StreetFest 2026”.





N-ati pozat lustra care dadea din dos pe jumatate dezbracata peDomneasca la o ora cand copiii (pt ei a fost acest circ la propriu) erau acasa,bineinteles. Sa se mai planga unii ca nu au avut ce vedea
Conform "unor estimari". Estimarile cui? Cati adulti si cati copii? Aceasta vedeta de interes national, acum multi ani, de zilele adevarate aleGalatiului,, ruga publicul la microfon sa nu plece acasa!
50% Simpatizanti PSD, 25 % membrii de patid PSD, 25% progeniturile. In strainatate daca aceste jocuri ale foamei sunt organizate de adminstratii din banii cetatenilor, a doua zi primarul este arestat
Am văzut și eu " lustra". Tare mi as fi dorit să i umblu sub lampadar.
1 200 000 lei, adică 12 miliarde vechi cheltuite din bugetul local. Adică 1000 de salarii minime... O panarama de kitsch ordinar. Dar, prietenii știu de ce ... Huoooo...
Pucheanu la conferința PSD cu Grindeanu:))) ce mufa de UNICEF avea. De la împrumutați .Nici nu l au prins în cadru:)))
Sunteți invidioși, la mine în parohie clopotarul a lucrat.
Veioza imbracata (dezbracata?) in haine de circ...din banii cui a fost platita? Tare frumos se unduia, mai ca adormeau copiii ghinionisti, rataciti pe strada. Noroc de parinti ca le-au aprins lumina..
232.690 de euro a costat acest kitch. Cred ca se puteau folosi pentru galateni acesti bani. Sosele plombate, trotuare reparate etc
Adica e gata, s-a terminat balciul din Galati? ...cred ca nu.
Per ansamblu, oamenii au fost mai nemulțumiți de show-rile de anul acesta, deși au fost și noutăți! Poate data viitoare se va ține cont de ”rateurile” de acum, precum proiecțiile pe apă, fachirii,etc
Bâlciul nu s-a terminat,este Iarmaroc ..sau Talcioc că tot l-au facut degeaba ca multe altele,idioțenia e boală care ca și tensiunea vine odată cu vârsta și nu doare..Trump a adormit la finala NBA.
Cine a organizat. Sa l felicit. MARLANIE.Daca in parcul Eminescu, trebuiau flori artificiale sau prin statii tiganeala aia, dute unde vezi cu ochii. EVAZIUNEA LA EA ACASA. SA ASTEPTE STATUL BON DE LA