Viața Liberă
Leaderboard DevBrains

Breaking

„Dacă nu eşti indiferent, implică-te!”

„Dacă nu eşti indiferent, implică-te”! este chemarea lansată de Facultatea de Istorie, Filozofie şi Teologie a Universităţii "Dunărea de Jos" în cadrul unui proiect educaţional.

Proiectul va fi lansat astăzi, în prezenţa elevilor şi studenţilor, dar şi a profesorilor de la mai multe instituţii de învăţământ mediu: Colegiul Economic „Virgil Madgearu”, Colegiul Tehnic „Traian Vuia” şi grupurile şcolare „Gh. Asachi”, „Metalurgic” şi „Radu Negru”.

„Proiectul este derulat în parteneriat cu mai multe instituţii de învăţământ mediu din municipiul Galaţi, dar şi cu Societatea Profesională de Psihologie PSILEX, ne-a spus domnişoara Denisa Liuşnea, secretar ştiinţific al Facultăţii de Istorie, Filozofie şi Teologie Galaţi. Problemele pe care le vom aborda au în vedere prevenirea şi corectarea unor atitudini nedorite în comportamentul tinerilor noştri, de la  dependenţa de droguri până la problemele de alegere a unei cariere profesionale”.

Amintitul proiect se desfăşoară pe parcursul unui an şi  va consta în întâlniri, workshop-uri şi alte activităţi menite să îndrepte atenţia elevilor şi studenţilor spre faptele bune şi frumoase. În perspectivă, coordonatorii amintitului proiect intenţionează să deschidă o Şcoală de vară pe probleme sociale.

„Între obiectivele noastre se află realizarea unui dialog constructiv, ziditor între elevi şi studenţi şi între tineri şi profesori, a adăugat intelocutoarea. Ne-am propus să realizăm o legătură mai strânsă între noi, cei din învăţământul universitar şi cei din învăţământul preuniversitar, pentru a ne selecta şi viitorii studenţi”.

Sunt invitaţi în derularea proiectului şi alţi factori educativi care au preocupări convergente: Inspectoratul Şcolar Judeţean, Arhiepiscopia Dunării de Jos, Casa Corpului Didactic şi toţi cei care ţin să facă un pas  în  privinţa dialogului între generaţii.

Lansarea va avea loc astăzi 21 octombrie, ora 10.00, la Universitatea Dunărea de Jos Galaţi (corp „U”).

Evaluează articolul
Fii primul care votează
MS

Articole înrudite

0 comentarii

Lasă un comentariu

Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.

ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.

Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.