Viața Liberă
Leaderboard DevBrains

Breaking

Sfinţii 40 de Mucenici din Sevastia

 

Ziua de 9 martie este pentru creştinii ortodocşi sărbătoarea Sfinţilor 40 de Mucenici care au fost soldaţi în cetatea Sevastiei. Sărbătoarea este marcată printr-o frumoasă tradiţie care se împleteşte cu istoria creştinismului.
Cei patruzeci de mucenici au trăit în vremea împăratului Lucinius (308-324), în ţinutul Capadochiei, Turcia de astăzi. Toţi erau ostaşi şi slujeau în localitatea Sevastia din Armenia. Forţaţi de împăratul pământesc să se închine idolilor, cei 40 de Mucenicii au ales să-L mărturisească pe Hristos. Drept pedeapsă, împăratul a dat ordin ca soldaţii să fie aruncaţi în apa Lacului Sevastia, în speranţa deşartă că vor ceda. Dintre cei 40 de „soldaţi ai lui Hristos”, unul a cedat şi a murit imediat. Cei 39 au primit moarte mucenicească fiindu-le zdrobite gleznele. Trupurile lor au fost aruncate în apa lacului Sevastia, iar mai târziu au fost adunate şi cinstite ca Sfinte Moaşte. Părticele din Moaştele Sfinţilor 40 de Mucenici din Sevastia se găsesc astăzi la mănăstirile Neamţ şi Antim din Bucureşti.
Tradiţia spune că una din mamele unui soldat venit să-şi îngrijească fiul, i-a dat să mănânce pâine cu miere şi nucă. De atunci a rămas frumosul obiceiul ca în ziua prăznuirii celor 40 de Mucenici, creştinele noastre să modeleze din aluat (de post) „mucenici” sau „sfinţişori”. Fierţi sau copţi, mucenicii din aluat sunt daţi de pomană de sufletul celor din veac adormiţi.

Evaluează articolul
Fii primul care votează
MS

Articole înrudite

0 comentarii

Lasă un comentariu

Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.

ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.

Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.