Lecţie de orientare profesională: Teatru de război la Pedagogic
Comandamentul Judeţean Militar Galaţi s-a mutat ieri cu „trupe”, comandant, generali, soldaţi şi muniţie la Colegiul Naţional „C. Negri”, unde a adus în atenţia elevilor una dintre cele mai spectaculoase şi riscante profesii, cea de combatant de război. Lecţia de orientare profesională a avut ca modele, în antiteză, doi eroi: generalul în rezervă Neculai I. Staicu, veteran din cel de-Al Doilea Război Mondial, şi căpitanul Georgel Istrate, ofiţer de veac XXI, cu trei misiuni în teatrele de operaţiuni ale NATO: două în Afganistan şi una în Irak.
În timp ce veteranul de război Neculai I. Staicu a reluat „filmul” crâncenelor lupte purtate în România, Crimeea şi Cehoslovacia, tânărul căpitan Georgel Istrate a explicat ce înseamnă să fii azi combatant în trupele NATO.
Că e vorba de războaiele de ieri sau de astăzi, cert este că „soldatul”, indiferent de grad şi misiune nu are viaţă personală. Mai mult, pe lângă o sănătate de fier, curaj şi discernământ, „nu poţi să fii militar fără studii militare”, a subliniat colonelul Sorin Traian, comandantul C.J.M. Galaţi.
Lecţia a fost un bun prilej nu numai de ascultat mărturisirile oaspeţilor, ci şi de aplicaţii practice. O grupă de soldaţi a prezentat pe „viu” câte ceva din armamentul uşor de infanterie, pistoale, puşcă automată cu lunetă, mitralieră de companie. Elevii au avut posibilitatea să vadă, unii pentru prima dată, o armă adevărată şi chiar să mimeze o poziţie de tragere.





0 comentarii
Lasă un comentariu
Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.
ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.
Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.