8 mai: Sfântul Ioan Evanghelistul - "Apostolul iubirii"
-
Sfântul Apostol şi Evanghelist Ioan este prăznuit în 8 mai. Este „ucenicul iubit” al Domnului, născut, se crede, într-una din localităţile de pe malul Lacului Ghenizaret - Betsaida sau Capernaum. Ioan Evanghelistul este autorul celei de-a patra Evanghelii din Noul Testament care aduce în atenţie perspectiva cerească a Fiului lui Dumnezeu-Cuvântul, cum relatează în debut: „La început a fost Cuvântul şi Cuvântul era la Dumnezeu şi Dumnezeu era Cuvântul...” De aici străbate ideea că din Cuvânt (Logos) au fost făcute toate cele văzute şi nevăzute, omul fiind un "cuvânt gânditor". Ioan L-a însoţit pe Mântuitorul la propovăduire şi a fost martorul direct al pătimirilor şi Răstignirii lui Hristos. În Evanghelia sa, scrisă la anul 96 (sau 98), „Apostolul iubirii”, cum mai este cunoscut, subliniază prezenţa în lume a Duhului Mângâietor, Cel care la botez ne scoate şi pe noi din moartea adamică şi ne dă rădăcina cerească. Apostolul Ioan mai este autorul a trei epistole şi a Apocalipsei, pe care a scris-o pe când era exilat în insula Patmos. A vestit Evanghelia în Asia, iar la Efes şi-a petrecut o bună parte a vieţii. Se crede că a trăit până în vremea lui Traian şi a apucat suta de ani.





0 comentarii
Lasă un comentariu
Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.
ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.
Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.