Pelerinaj la Biserica Greacă Brăila, vineri, de Izvorul Tămăduirii
Scris de Maria Stanciu, Miercuri, 8 Mai 2013 09:00Citit 1929 ori · Ultima modificare Marți, 7 Mai 2013 12:48
În prima vineri a Săptămânii Luminate, creştinii sărbătoresc Izvorul Tămăduirii. În municipiul Galaţi, avem în Valea Oraşului (strada Vezuviului) vechea biserică cu acest hram, ridicată la 1866, de „poporanii” din zonă. Tot de Izvorul Tămăduirii are al doilea ocrotitor şi Mănăstirea „Adam”, comuna Drăguşeni, judeţul Galaţi. Însă accentul amintitei zile cade pe sărbătoarea de la Biserica Greacă din Brăila, edificiu ridicat pe un izvor cu apă tămăduitoare ce adună la rugăciune, în aceste zile, mii de pelerini din toată România.
Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.
ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.
Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.
0 comentarii
Lasă un comentariu