Viața Liberă
Leaderboard DevBrains

Breaking

Liceele Armatei pregătesc informaticieni

În anul de învăţământ 2009-2010, elevii care vor susţine examenul de capacitate la vară se pot îndrepta către unul din cele trei licee militare din ţară: Colegiul Liceal „Dimitrie Cantemir” de la Breaza, „Mihai Viteazul” de la Alba Iulia şi „Ştefan cel Mare” de la Câmpulung Moldovenesc.

„Cele trei instituţii de învăţământ mediu ale Ministerului Apărării Naţionale au fiecare câte 125 de locuri; câte 100 pentru băieţi şi câte 25 pentru fete, ne-a spus locotenent colonel Sorin Traian, comandantul Centrului Militar Judeţean Galaţi. Durata de studiu este de patru ani şi toate au profilul de matematică-informatică”.

Între condiţiile specifice care trebuie îndeplinite de viitorii candidaţi, reţinem: solicitantul  să fie înmatriculat în clasa a VIII-a şi să aibă vârsta de maximum 16 ani, la data începerii anului şcolar. Să aibă cetăţenia română, comportament moral în societate şi să fie „apt medical”, fiindcă prima etapă a admiterii va fi examinarea medicală, în faţa Comisiei Medicale de Expertiză, care este eliminatorie.

În cadrul concursului, elevii vor susţine probe  sportive, psihologice şi de cunoştinţe din disciplinele studiate în gimnaziu.

Alte informaţii puteţi obţine la sediul Biroului de Informare-Recrutare din cadrul CMJ din Galaţi,  strada Cerealelor nr. 2 sau la telefon 0236/497031.

Evaluează articolul
Fii primul care votează
MS

Articole înrudite

0 comentarii

Lasă un comentariu

Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.

ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.

Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.