Cum pot obţine absolvenţii de liceu 250 de lei pe lună
Absolvenţii de liceu îşi pierd dreptul de a primi îndemnizaţia de şomaj, în cuantum de 250 lei pe lună, dacă, până la sfârşitul lui iulie, nu se înscriu la Agenţia Judeţeană pentru Ocuparea Forţei de Muncă Galaţi.
„Timpul de înscriere la AJOFM este de şaizeci de zile de la absolvirea şcolii sau a liceului, data de referinţă fiind de 31 mai. Ştim că examenele nu le dau răgaz liceenilor să se gândească la această posibilitate, dar ne facem datoria să-i anunţăm că vor pierde îndemnizaţia de şomaj, dacă nu se înscriu la noi, în perioada prevăzută de lege”, ne-a spus Magda Hâncu, purtător de cuvânt al AJOFM Galaţi.
Pentru înscriere, tinerii trebuie să prezinte, în original şi copie, următoarele: actul de identitate; adeverinţa de finalizare a studiilor; o adeverinţă că este apt de muncă sau că are unele restricţii de activitate, datorate sănătăţii; o adeverinţă de la Direcţia de Finanţe că nu are venituri din alte activităţi, plus o cerere. Programul cu publicul la AJOFM Galaţi este de luni până joi, între orele 8.00 şi 16.30, iar vinerea între 8.00 şi 14.00.





0 comentarii
Lasă un comentariu
Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.
ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.
Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.