Viața Liberă
Leaderboard DevBrains

Moaştele Sfintei Ana: Oaspeţi din Cipru, la Galaţi, între 26 şi 27 august

Moaştele Sfintei Ana şi un grup de creştini din Cipru vor fi oaspeţii noştri la Dunărea de Jos, pe 26 şi 27 august. Sfânta Ana este maica după trup a Maicii Domnului, care după multele rugăciuni ale ei şi ale Dreptului Ioachim, a fost binecuvântată cu o pruncă - Sfânta Fecioară Maria. Cei doi reprezintă modelul desăvârşit al Familiei creştine.
Racla cu Moaştele Sfintei Ana va ajunge la Galaţi din grija Înalt Prea Sfinţitului Părinte Casian al Dunării de Jos şi prin dragostea Înalt Prea Sfinţitului Isaia, Mitropolit de Tamassos şi Orinis - Biserica Ortodoxă a Ciprului,  care va  însoţi Moaştele Sfintei Ana, dar şi o părticică din Sfânta Cruce.
În creştinism, Sfintele Moaşte sunt cinstite la fel ca icoanele, fiindcă prin viaţa acelui sfânt şi prin faptele sale alese, acesta a primit darurile de lumină ale Duhul lui Dumnezeu.
Sfânta Ana este fiica lui Matan, bărbat din tribul lui Levi, neam preoţesc. Dinspre mamă este din tribul lui Iuda. Sfântul Ioachim, fiul lui Barpatir, este din neamul regelui David - strămoşul Mântuitorului nostru Iisus Hristos. Din Scriptură ştim că Drepţii Ioachim şi Ana erau stigmatizaţi de comunitatea iudee că nu aveau copii. Pe atunci, exista prejudecata că soţii care nu au prunci nu sunt binecuvântaţi de Dumnezeu. La bătrâneţe, când niciunul nu se aştepta, după ce le-a fost refuzat darul dus la Templul din Ierusalim, cei doi soţi au primit ca Dar de la Dumnezeu pe Sfânta Fecioară Maria. Fiind dar de Sus, cei doi părinţi au prezentat Prunca la Templu, la doar trei ani. Tradiţia spune că Dreptul Ioachim a murit la 80 de ani. Sfânta Ana a trecut la cele veşnice pe la 70 de ani.
Moaştele Sfintei Ana sunt prezente la multe mănăstiri din Grecia. Se spune că cea mai veche biserică de pe Athos, Muntele Maicii Domnului, este închinată Sfintei Ana, Bunica («yiayia») Mântuitorului nostru Iisus Hristos, cum o consideră călugării din Muntele Sfânt. Mai sunt sfinte moaşte la Mănăstirea Koutloumousiou (Athos), la Stavronikita-Grecia, la Patriarhia de Ierusalim şi la cea a Antiohiei.

Evaluează articolul
Fii primul care votează
MS

Articole înrudite

0 comentarii

Lasă un comentariu

Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.

ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.

Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.