Viața Liberă
Leaderboard DevBrains

SOLIDARITATE în comunitatea din Italia. Gălăţencele din Trieste, unite de tradiţii şi de proteste | Foto


Adriana Patriche şi Iulia Daniela Negru, două gălăţence care îşi poartă România în suflet, au participat alături de alţi membri ai comunităţii romanilor din Trieste, la un nou protest împotriva corupţiei, care a avut loc duminica trecută. Însă nu doar solidaritatea cu românii din ţară le uneşte, ci şi tradiţiile de-acasă.

„Duminica trecută a avut loc la Trieste, în Italia, un nou protest de susţinere a manifestaţiilor împotriva corupţiei din România. Au participat rezidenţi români din Trieste, Treviso, Sistiana, Monfalcone şi din Regiunea FVG. Spiritul protestului autorizat de organele locale italiene a fost unul de #REZISTENŢĂ şi de speranţă”, ne-a transmis, într-un comunicat de presă, Adriana Patriche.

Corupţia în Italia, diferită de cea din România


Ceea ce i-a bucurat pe protestatari a fost faptul că au avut posibilitatea să le explice italienilor care s-au oprit să-i privească de ce protestează şi ce înseamnă corupţia în România.

"Corupţia ia forme diferite în funcţie de fiecare ţară. Dacă în Italia corupţia se manifestă mai ales în cercurile politice şi judiciare, în România aceasta a penetrat toate instituţiile şi straturile sociale, conducând la exprimarea nemulţumirii românilor în stradă nu numai în România, ci şi în străinătate. Noi înşine ne-am uimit de această răzvrătire care ne uneşte, însă motivul esenţial este acela că ne pasă”, spune Adriana.

"Cunoşteam fenomenul corupţiei de când ne aflam în România, dar acum putem spune că îl detestăm şi mai mult, după ce am avut ocazia să facem o comparaţie cu stilul de viaţă din Italia. În sistemul sanitar, de exemplu, spitalizarea şi intervenţiile sunt gratuite, atitudinea personalului medical este plină de respect şi demnitate faţă de pacient şi suferinţele acestuia. Nimănui nu-i trece prin minte să solicite “şpagă”, totul fiind inclus în asigurarea medicală obligatorie. A merge la spital înseamnă a te lăsa cu încredere pe mana doctorilor, a infirmierelor şi a personalului auxiliar. Acesta este numai un exemplu, pe care mi-aş dori să îl regăsesc într-o zi şi în România mea", spune Adriana Patriche.

Comunitatea românească din Trieste va continua să susţină eforturile românilor de a lupta împotriva corupţiei, atât prin activităţi în pieţe, cât şi prin evenimente culturale care urmăresc să ţină unit spiritul românesc într-o colectivitate în străinătate. Astăzi, 25 februarie, la Trieste va fi sărbătorit Dragobetele, iar pe 5 martie va fi organizat un spectacol de muzică, dans popular şi poezii în limba română.

{gallery}SolidaritateTrieste{/gallery}

Evaluează articolul
Fii primul care votează
AM

Articole înrudite

0 comentarii

Lasă un comentariu

Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.

ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.

Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.