Ecologizare cu elevi, la Zătun
Sâmbătă, 5 iunie, de Ziua Mondială a Mediului, peste 20 de copii şi elevi de la Palatul Elevilor şi al Copiilor din Galaţi, sub îndrumarea profesorilor însoţitori, au participat la o acţiune de ecolog...
Sâmbătă, 5 iunie, de Ziua Mondială a Mediului, peste 20 de copii şi elevi de la Palatul Elevilor şi al Copiilor din Galaţi, sub îndrumarea profesorilor însoţitori, au participat la o acţiune de ecolog...
La sfârşitul săptămânii trecute s-au încheiat manifestările din cadrul Festivalului Internaţional „Educaţie şi cultură la Dunărea de Jos”, organizat de Casa Corpului Didactic (CCD) Galaţi. Manifestare...
Absolvenţi de clasa a VIII-a care vor să intre la licee vocaţionale sau la clase bilingve trebuie să se înscrie, săptămâna viitoare, pentru a putea susţine probele eliminatorii. Înscrierile au loc înt...
În septembrie, Universitatea „Dunărea de Jos” va scoate la concurs 770 de locuri la buget, la ciclul de studii universitare de masterat, învăţământul de zi. Conform hotărârii Senatului universităţii, ...
* „Exemple de bune practici în educaţia parentală” * De obicei, părinţilor le place să se mândrească în faţa propriilor copii că şi-au încheiat socotelile cu şcoala şi că este rândul lor să înveţe, în...
* Examene în timpul săptămânii, greve ale profesorilor, starea vremii şi gripa porcină sunt principalele cauze ale scurtării anului şcolar * Fie că au vrut, fie că nu, în acest an şcolar, elevii au mâ...
* „Suntem prea săraci ca să ne luptăm cu morile de vânt”, susţine un profesor de la „D. Moţoc” * Cadrele didactice au renunţat la proteste de orice fel. În urma referendumului organizat de Sindicatul ...
* Cine o ajută să ajungă la Iaşi? * În preajma sărbătorilor, încercam să sensibilizăm opinia publică în cazul familiei Viorel şi Daniela Tagleru din Galaţi, doi părinţi care se confruntă cu mari prob...
Or fi de vină sărăcia şi disperarea, dar cu siguranţă putem da vina şi pe lipsa de educaţie, pe prostie, pe beţie şi pe răutate! Vorbim despre cauzele atitudinii violente pe care tot mai mulţi gălăţen...
Conducerea ISJ a făcut un clasament al liceelor în funcţie de rezultatele la bacalaureat la probele de competenţe. „Vrem să vedem în ce măsură se păstrează ierarhia şi după probele scrise. E o verific...
Prestigiul şcolii gălăţene superioare de industrie alimentară a fost din nou confirmat la cel mai înalt nivel. Decanul Facultăţii de Ştiinţa şi Ingineria Alimentelor din cadrul Universităţii „Dunărea ...
Două fete obişnuite. Nu prea musculoase, dar cu trupuri bine legate şi cu picioarele bine înfipte în pământ. Când am auzit că sunt triplu medaliate la recentul Campionat European de haltere de la Vale...
* După 4 ani şi 2 legislaturi, legea e susţinută de toţi parlamentarii * Statul nu pierde, câştigă * Datornicii sunt iertaţi de penalităţile uriaşe şi încurajaţi astfel să plătească la zi întreţinerea...
* Dar nu neapărat mai puţini gălăţeni fără loc de muncă! * Numărul de şomeri înregistraţi în bazele de datele ale Agenţiei Judeţene pentru Ocuparea Forţei de Muncă (AJOFM) Galaţi a scăzut, pe durat lu...
* Directorul APDM, Mihai Ochialbescu, propune scoaterea la suprafaţă a vechii insule * Unii dintre cititorii noştri îşi amintesc, poate l-au şi vizitat, de pitorescul orăşel Ada Kaleh, înghiţit de ape...
Duminica aceasta, un grup de creştini din Parohia „Sfântul Mucenic Antim” din Galaţi, în numele dragostei creştine, şi-au însoţit preotul paroh într-o misiune de caritate în Insula Mare a Brăilei. La...
* Inginerul Adrian Sfârlea, „tăticul” Centrului Transfrontalier de Pregătire Profesională Bereşti-Meria * La călduri mari, şi este cazul s-o spun, certificate de calificare importante, înmânate de dir...
Potrivit Contractului Cadru din Sănătate pe anul 2010, de la 1 iulie se vor schimba preţurile de referinţă ale medicamentelor, ne informează preşedintele Casei Judeţeane de Asigurări de Sănătate (CJAS...
* Peste 50 de absolvenţi de liceu, acceptaţi la facultăţi din vestul Europei * Tinerii şi-au schimbat strategia: aleg meserii bănoase * O generaţie mult mai pragmatică * Absolvenţii de liceu din zilel...
Universităţile din Galaţi au programat înscrierile şi examenele de admitere în luna iulie. Astfel, Universitatea de stat „Dunărea de Jos” a programat înscrierile în perioada 12-15 iulie, iar până pe 2...