Viața Liberă
Leaderboard DevBrains

Terenuri preluate de Consiliul Județean pentru realizarea pistei de biciclete

Consilierii județeni gălățeni au aprobat, joi, într-o ședință extraordinară de CJ, trecerea unor terenuri din domeniul public de pe raza a cinci localități gălățene în domeniul public al Județului Galați și în administrarea Consiliului Județean Galați.
În cazul comunelor Vânători, Smârdan și Tulucești, terenurile preluate sunt necesare pentru realizarea pistei de biciclete pe care Consiliul Județean vrea să o construiască, de la zero, între municipiul Galați și Pădurea Gârboavele, cu rute alternative către satele din comuna Vânători și localitatea Smârdan. Lungimea pistei va fi de 24,7 kilometri, valoarea investiției fiind de peste 5 milioane de euro. Va fi o pistă de biciclete modernă, în natură, departe de zgomotul și traficul din oraș, cu două sensuri, rasteluri și sisteme de monitorizare a traseelor, care va oferi o experiență unică tuturor iubitorilor de ciclism, afirma, recent, președintele CJ Galați, Costel Fotea.
Pe de altă parte, terenurile preluate din domeniul public al comunelor Cerțești și Valea Mărului sunt necesare pentru lucrările de reabilitare, modernizare și împăduriri pe care Consiliul Județean le va efectua pe tronsonul funcțional de drumuri de interes județean DN24D - DJ 251B - DJ 251A - DJ 251H - DJ 251 - DJ 255A – DN 25.

Evaluează articolul
Fii primul care votează
CL

Articole înrudite

3 comentarii

postat de Nicusor Vineri, 6 Octombrie 2023 06:02 5.13.153.*** Link la comentariu

Chelului tichie de margaritar ii lipseste. Gata toate sunt bine aranjate si la locul lor si numai piste de biciclete ne mai lipseste.

postat de Gigel Duminică, 8 Octombrie 2023 18:44 5.13.165.*** Link la comentariu

Au tabara de la Garboavele care poate fi reabilitata si face ceva si pentru copiii din orasul asta.

postat de Nicusor Luni, 9 Octombrie 2023 03:58 5.13.196.*** Link la comentariu

@ Gigel, Dar INTERESE sunt pentru altii, NU pentru copii sin Galati.

Lasă un comentariu

Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.

ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.

Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.