Viața Liberă
Leaderboard DevBrains

Au fost publicate modelele de subiecte pentru Bacalaureat şi Evaluarea Națională 2024

​Ministerul Educației a publicat, miercuri, 1 noiembrie, primele modele de subiecte pentru examenele de Bacalaureat şi Evaluare Națională din 2024. Acestea au aceeași structură ca subiectele din anii trecuți. "Programele de examen nu au suferit modificări față de cele în vigoare pentru anul școlar 2022-2023, iar structura variantelor de subiecte este similară celei din anul școlar trecut", a comunicat Ministerul Educației.

Conform Ministerului Educației, calendarul examenului de Bacalaureat 2024 va fi următorul: 17-19 iunie - evaluarea competențelor lingvistice de comunicare orală la limba română, proba A; 19-20 iunie - evaluarea competențelor lingvistice de comunicare orală la limba maternă, proba B; 19-21 iunie - evaluarea competențelor digitale, proba D; 25-27 iunie - evaluarea competențelor lingvistice într-o limbă de circulație internațională; 1 iulie - proba scrisă la Limba și literatura română; 2 iulie - proba obligatorie a profilului, probă scrisă; 4 iulie - proba la alegere a profilului, probă scrisă; 5 iulie - proba scrisă la Limba și literatura maternă; 8 iulie - afișarea rezultatelor la probele scrise până la ora 12.00) și depunerea contestațiilor în intervalul orar 12.00 –-18.00; 9 - 11 iulie - rezolvarea contestațiilor; 12 iulie - afișarea rezultatelor finale.

Calendarul Evaluării Naționale 2024 va fi următorul: 11-14 iunie - înscrierea la Evaluarea Națională; 25 iunie 2024 - proba la Limba și literatura română; 27 iunie 2024 - proba la Matematică; 28 iunie 2024 - proba la Limba și literatura maternă; 3 iulie 2024 - afișarea rezultatelor inițiale, înainte de contestații; 3 iulie (orele 16.00 - 19.00) și 4 iulie (orele 08.00 - 12.00) - depunerea contestațiilor; 4 - 9 iulie - soluționarea contestațiilor; 9 iulie - afișarea rezultatelor finale.

Evaluează articolul
Fii primul care votează
VL

Articole înrudite

0 comentarii

Lasă un comentariu

Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.

ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.

Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.