Viața Liberă
Leaderboard DevBrains

Blocul PEXCO, modernizat și predat noilor locatari

Blocul PEXCO a fost modernizat și predat, vineri, noilor locatari, cel care a predat cheile chiriașilor fiind primarul Ionuț Pucheanu, informează Biroul de presă al municipalității.

Beneficiarii locuințelor sunt familii cu copii, persoane singure, persoane cu dizabilități, persoane de etnie romă, în general persoane defavorizate care au îndeplinit condițiile de acces la o locuință socială și au fost înscrise în lista de prioritate aprobată prin HCL NR. 851/21.12.2022, potrivit sursei citate.

„Mă bucur că, în prag de sărbători, noii chiriași au trecut pragul noilor locuințe. Pentru ei au venit sărbătorile pe măsura așteptărilor. Este încă un obiectiv îndeplinit”, a declarat primarul Ionuț Pucheanu.

Blocul PEXCO s-a aflat multă vreme într-o stare avansată de degradare, însă, grație fondurilor europene atrase de către Primărie, a primit un aspect modern, oferind toate condițiile civilizate.

Proiectul a inclus realizarea a 38 de apartamente cu o cameră, cu bucătărie și grup sanitar propriu, precum și a 10 garsoniere, cu bucătărie și cu grup sanitar propriu, prin recompartimentarea spațiului existent.

De asemenea, s-au realizat lucrări de anvelopare, montarea de pardoseli din parchet în camerele de locuit și de gresie în holuri, s-au făcut zugrăveli, iar tâmplăria exterioară a fost înlocuită cu tâmplărie din profile PVC și geam termoizolant.

S-au mai realizat și lucrări de înlocuire a instalațiilor de alimentare cu apă și canalizare, de înlocuire a instalației termice, precum și lucrări de reparații și refacere trotuare, alei de acces și rigole. Au fost montate și panouri fotovoltaice.

Lucrările au fost realizate de către compania Criomec.

Blocul, construit în perioada 1976 – 1978, este situat pe strada Dr. M. Petrini Galatzi, în cartierul Micro 39.

Valoarea totală a proiectului cu fonduri europene a fost de 6,4 milioane lei, din care asistența financiară nerambursabilă a reprezentat 3,26 milioane lei.

Evaluează articolul
Fii primul care votează
CL

Articole înrudite

5 comentarii

postat de Laur Vineri, 22 Decembrie 2023 20:34 86.124.200.*** Link la comentariu

Dacă nu se impun reguli stricte de păstrare a ceea ce au primit, și se așteaptă doar voturile respectivilor, totul degeaba. Atât timp cât nu au plătit ei din banii lor camerele si sa și rupă cocoasa la muncă pentru plata ratelor nu ma aștept sa fie curățenie,ordine,omenie.

postat de Pralea Vineri, 22 Decembrie 2023 22:57 84.117.46.*** Link la comentariu

Daca bagati rromi acolo se distruge tot ce s-a muncit. Sa se faca o selectie riguroasa si sa se predea pe semnatura si sa isi asume ca daca distrug vor fi evacuati de acolo si nu au decat sa stea afara in frig daca nu stiu sa pastreze si sa aprecieze.

postat de Eugen Sâmbătă, 23 Decembrie 2023 15:14 86.120.239.*** Link la comentariu

S-a schimbat toată instalația electrică. Inclusiv alimentarea generală a blocului. Pe holuri și casa scării s-au montat lămpi LED cu senzor de mișcare.

postat de cititor Luni, 25 Decembrie 2023 18:31 5.14.131.*** Link la comentariu

Acum sa curga cu bmw-uri in parcarea noului bloc..

postat de Snap Miercuri, 27 Decembrie 2023 10:29 86.123.138.*** Link la comentariu

in 2-3 ani va fi la fel ca inainte de reabilitare. Fac pariu!

Lasă un comentariu

Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.

ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.

Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.