Viața Liberă
Leaderboard DevBrains

Cimitir pentru animale de companie, la marginea Galațiului

Galațiul ar putea avea, până la sfârșitul anului viitor, un cimitir pentru animale de companie, în care locuitori din tot județul vor putea veni să-și îngroape prietenii necuvântători. Acest proiect, aflat acum la stadiul de concept, a primit „undă verde” din partea consilierilor județeni, care l-au „prins” în bugetul Consiliului Județean Galați pentru anul 2024.

„Proiectul cimitirului pentru animale de companie este încă la stadiul de concept, urmează să alocăm bani pentru studiul de fezabilitate. Știm unde va fi: vom lua un teren de la Primăria Vânători, în spatele unității militare, la ieșirea din oraș. În alte orașe sunt astfel de cimitire pe suprafețe cam de jumătate de hectar, noi vrem să îl amenajăm pe o suprafață de 1-1,5 hectare, astfel încât să poată veni oameni din tot județul, dar numai cu animale de companie”, a declarat președintele Consiliului Județean Galați, Costel Fotea, pentru „Viața liberă”.

Bugetul estimat pentru amenajarea cimitirului pentru animale de companie de la marginea Galațiului este de două milioane de lei, din bugetul propriu al CJ.
În principiu, cimitirul va fi gata până în a doua jumătate a anului viitor, după ce vor fi obținute toate autorizațiile și avizele necesare, inclusiv cel de mediu. În proporție de peste 90%, administrarea cimitirului va fi dată Serviciului Public Județean de Administrare a Domeniului Public şi Privat al Județului Galați, ne-a mai spus președintele Costel Fotea.

Evaluează articolul
Fii primul care votează
CL

Articole înrudite

15 comentarii

postat de Iubitor de animale Luni, 19 Februarie 2024 09:15 89.137.225.*** Link la comentariu

Am văzut asta într-un clip postat de Bădiță

postat de mauriuce Luni, 19 Februarie 2024 09:35 86.127.209.*** Link la comentariu

Unii nu au pe ce da banii.

postat de Cami Luni, 19 Februarie 2024 10:09 109.166.131.*** Link la comentariu

Chiar e necesar

postat de Galatean Luni, 19 Februarie 2024 10:20 89.137.226.*** Link la comentariu

Se sare prea usor de la idei cu adevarat necesare asteptate de galateni, acela de a reorganiza Eternitatea care este sufocat de morminte fara apartinatori fiindca niciun primar nu a avut curajul de a elimina acele morminte inactive de zeci de ani, punand la dispozitie cetatenilor.Sictir!

postat de Emilm Luni, 19 Februarie 2024 12:06 5.13.182.*** Link la comentariu

'Neața Fotea, da' cu centura ce sa mai aude? O terminăm și noi secolul ăsta? Că tot facem și dregem, da' nu se mișcă nimic pe acolo. Ai iluminat podul nou, da' de folosit, ioc.

postat de pop vasile Luni, 19 Februarie 2024 12:52 5.13.137.*** Link la comentariu

Tiganului ii lipsesta tichie de margaritar. Urmeaza legalizarea casatoriilor intre persoane de acelasi sex .... si ne-am aliniat!!!!

postat de Nineta Luni, 19 Februarie 2024 13:01 109.166.129.*** Link la comentariu

Frumos, până la urmă animalele de companie ne sunt membrii de familie.Ei ne au învățat iubirea neconditionata.Daca am avea calitățile animalelor, am fi o societate mai buna Respect pentru inițiatori, sper sa se construiască.

postat de unde gasim tarifele? Luni, 19 Februarie 2024 13:20 5.2.209.*** Link la comentariu

Numai caini talie mare ar incapea 1500-2000. Cand se umple cimitirul asta de atatea animale de ''COMPANIE''? Asta fiindca cainii si pisicile de la containere nu au loc acolo, nu sunt de companie.Trebuie administrator, ciocli, clopotar, popa, casieri, masini fiscale ca doar se plateste inhumarea, nu?

postat de Ion Luni, 19 Februarie 2024 15:03 5.13.134.*** Link la comentariu

Uraa! Sa ne mai imprumutam nitel pentru inca o idee care nu aduce venituri / beneficii orasului! Sa aruncam cu banii in garduri (la propriu!) si borduri! Investitie, de viitor, nu-i asa? Un crematoriu uman si /sau animal nu se poate / nu convine, ar lovi in niste venituri... Halal!

postat de Geos Luni, 19 Februarie 2024 18:33 109.166.130.*** Link la comentariu

De ce biserica o sa apartina cimitirul? O sa aiba si casa mortuara? Monumentele se fac doar cu firme de partid sau putem veni cu ele de acasa?

postat de aliex Marți, 20 Februarie 2024 05:41 90.84.226.*** Link la comentariu

Cred ca ne indreptam intre legalizarea casatoriilor intre om si animal.

postat de eu Marți, 20 Februarie 2024 05:49 109.166.133.*** Link la comentariu

Privat tebuia, nu pe bani publici !

postat de Je Marți, 20 Februarie 2024 12:11 89.136.2.*** Link la comentariu

Din ciclul Tara arde si Baba se piaptana

postat de Das Marți, 20 Februarie 2024 19:58 89.137.137.*** Link la comentariu

Trebuie sa respecti un animal cat e in viata si sa ai grija de el, sa il hranesti si sa il sterilizezi ! Daca fiecare am adopta un biet animal lucrurile s-ar rezolva ! Cine loveste un animal da dovata ca e mai inferior ca al si nu merita sa fie in rasa umana ! Nu iti arati puterea asa criminalule

postat de Ady Miercuri, 21 Februarie 2024 05:12 92.86.16.*** Link la comentariu

Daca la conducere sunt niste animale, de ca sa nu aiba si ele cimitirul lor. S-au gandit si au votat pentru ei. Frumos gest.

Lasă un comentariu

Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.

ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.

Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.