Viața Liberă
Leaderboard DevBrains

Incident la o secție de votare din Galați

Un incident neplăcut a avut loc la o secție de votare din Galați, unde alegătorii au fost surprinși să constate că , la momentul intrării în cabina de vor, aceștia au primit buletine duble pentru alegerile locale.  Alegătorii au povestit cele întâmplate pe  rețelele de socializare , iar Centrul de Comunicare Județean Galați s-a autosesizat și a demarat cercetările. 

„Privitor la informația apărută în spațiul public referitoare la faptul că “în mai multe secții de votare din municipiul și județul Galați, alegătorii au primit la prima oră buletine duble de vot pentru alegerile locale”, Centrul de Comunicare Județean Galați precizează că informația fost verificată de o echipă operativă a I.P.J. Galați și aceasta se confirmă, în sensul că incidentul a avut loc la nivelul unei secții de votare din Municipiul Galați.

În momentul în care o persoană și-a exercitat dreptul la vot, a constatat că într-un buletin de vot se mai afla încă unul, care nu avea ștampila de control. Așadar după încheierea procesului de vot, la deschiderea urnelor, președintele secției de votare, împreună cu membrii biroului vor verifica dacă au existat situații similare”, se menționează  în comunicatul de presă trimis de Inspectoratul Județean de Poliție Galați.

Evaluează articolul
Fii primul care votează
RI

Articole înrudite

4 comentarii

postat de Das Duminică, 9 Iunie 2024 21:36 89.137.229.*** Link la comentariu

Asta denota ca tot hotii si banditii ne conduc si nu ati mers la vot sa ii dati jos ! Astia au furtul in sange si le e frica daca nu ar mai fi la putere !

postat de Oarecare Luni, 10 Iunie 2024 04:30 5.13.164.*** Link la comentariu

Poate ai dreptate ... Dar poate nu ai dreptate ... Există o prezumție de nevinovăție dacă e caz izolat. Cumva ție nu ți s-a întâmplat să primești rest o bancnotă în plus și sincer nu cred că ai alertat să anunți organele strigând hoții...

postat de icsulesu praporgel Luni, 10 Iunie 2024 04:54 95.77.107.*** Link la comentariu

In loc sa sesizeze pe loc tentativa de frauda, "oamenii de bine" cu capul in kwr, muyogi ca intotdeauna, au inghitit si au fugit acasa, de unde au avut curajul sa scrie "pe retelele de socilizare". Mi-e sila de gunoaiele astea, au nenorocit generatii intregi, prin lasitate si absenteism.

postat de comunismul Luni, 10 Iunie 2024 16:30 5.13.128.*** Link la comentariu

ce sa schimbi bai nene! ca toti au numai psd in cap! nimic altceva! le place asa sa isi bata joc astia de la psd de oameni! sluga pana la adanci batraneti daca s-ar putea!

Lasă un comentariu

Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.

ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.

Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.