Viața Liberă
Leaderboard DevBrains

520 de ani de la moartea Voievodului Ștefan cel Mare și Sfânt

Mănăstirea Putna, "Ierusalimul neamului românesc", cum a numit Eminescu acest sfânt lăcaș de închinare, comemorează, pe 2 iulie, 520 de ani de la trecerea la cele veșnice a Voievodului Ștefan cel Mare și Sfânt. Motiv pentru care pelerini din toate colțurile țării - arhierei, monahi, preoți, militari și cadre ale Ministerului de Interne - vor aduce, în acest an, prinos de recunoștință celui numit "Atlet al Credinței" de către Papa Sixt al IV-lea.

Atât de prăznuirea Sfinților Apostoli, cât și în prima Duminică de la Pogorârea Sfântului Duh - când au fost prăznuiți Toți Sfinții - Sfânta Liturghie de la Putna a avut darul să adune în comuniune cu Hristos oameni îndrăgostiți de frumusețea veșnică, pe care Dumnezeu a lăsat-o  Moldovei eroice. Părintele stareț Melchisedec Velnic s-a adresat pelerinilor cu un cuvânt de întărire despre dragostea în Hristos, care nu "se trufește, nu cade niciodată", despre pacea lui Dumnezeu care seamănă harul Lui. Părintele stareț Melchisedec i-a asemănat pe creștini cu un candelabru din Biserica lui Hristos alcătuit din mii și nenumărate lumini ale credinței.

"Prin credință biruim toate relele. În Duminica Tuturor Sfinților aflăm despre darurile de care s-au  împărtășit părinții bisericii noastre, între toate dragostea de Dumnezeu și de aproapele, prin care trebuie să se identifice orice creștin". Gazda de la Putna l-a adus în atenție pe Voievodul Ștefan cel Mare și Sfânt, între calitățile sale fiind curajul, demnitatea, credința și inima mare  în care a încăput întreaga creștinătate, pe care a apărat-o cu prețul vieții.

Tocmai faptele sale mari, unice, l-au așezat pe "sveti" (”sfânt”, în slavă) Ștefan în universalitate și odată cu Sfântul Voievod Ștefan și pe noi, românii, din neam în neam, din veac în veac.  "Să facem din Putna Ierusalim al neamului românesc și din mormântul lui Ștefan altar al conștiinței naționale!”, ne îndeamnă Mihai Eminescu. Sărbătoarea din acest an adună "la Altarul conștiinței naționale", de la Putna,  străjuită și de bustul lui Mihai Eminescu - prezent aici la 400 de ani de la adormirea în Domnul a Voievodului Ștefan - pelerini din toate părțile și din toate straturile sociale. Veniți, la Putna lui Ștefan, astăzi și mâine, în fiecare zi! O candelă, o rugăciune și o lacrimă, pentru dragostea și jertfa sa...

Evaluează articolul
Fii primul care votează
MS

Articole înrudite

1 comentarii

postat de Oana,sabia c-am sa judec ..... Marți, 2 Iulie 2024 01:24 108.245.201.*** Link la comentariu

Maria Sa se rasuceste in mormant ....A lasat Moldova puternica si mare ...si a ajuns... .Ridica-te Stefane si vezi-ti "fii" ...

Lasă un comentariu

Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.

ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.

Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.