Viața Liberă
Leaderboard DevBrains

Tobogan spre Faleza Dunării, în curs de amenajare (Fotoreportaj)

Iertare pentru îndrăzneala acestui titlu care v-ar putea induce în eroare ori le-ar crea aşteptări false celor mici. Nu, autorităţile nu amenajează niciun tobogan spre Faleza Dunării. Dar scara monumentală cunoscută ca "zidul mic" de pe Faleza Superioară se transformă, pe zi ce trece, într-un tobogan. E de-ajuns un pas greşit ori grăbit, o clipă de neatenţie, şi riscaţi să alunecaţi până jos pe treptele dislocate, sparte sau lipsă.
{gallery}faleza8sept-24{/gallery}
"Cu treptele şi pereţii degradaţi, mâzgălită cu tot felul de nume şi mesaje jenante, «decorată» cu gunoaie, scara monumentală cunoscută ca «zidul mic» de pe Faleza Superioară şi-a schimbat radical imaginea, graţie unor desene cu mesaj ecologist", scriam în ediţia de marţi, 11 august 2020, a cotidianului "Viaţa liberă". Relatam, la acel moment, că Asociația «Mai Mult Verde», respectând reglementările legale, a realizat o lucrare care atrage atenția asupra problemei poluării cu plastic a apelor Dunării, ilustrând efectele asupra florei și faunei acvatice. Desenul a rezistat, scara, însă, s-a degradat şi mai tare.

Asupra situaţiei în care a ajuns scara monumentală ne-a atras atenţia o cititoare a ziarului nostru, cu următorul mesaj: "Merg uneori la Dunăre dimineaţa. De la o săptămână la alta, uneori de la o zi la alta, din scara pictată dispar bucăţi, unele foarte mari. Curând vom ajunge să coborâm ca pe tobogan. Știți ce gânduri are Primăria cu ea? Mă adresez dvs. pentru că aţi scris despre regenerarea urbană a Ţiglinei I. E bine că se regenerează ceva, pentru că Mazepa e în degenerare. Credeam că vor dispărea garajele și se vor amenaja parcări, dar dispar copaci, garajele se reabilitează", ne-a scris stimata doamnă.

Am dat curs mesajului domniei sale şi i-am dat dreptate: "În ansamblu, scara arată bine, detaliile te fac să plângi". Sau să-ţi rupi oasele, în caz că te împiedici. Fotografiile sunt elocvente.

Prin urmare, le-am transmis Primăriei Galaţi, întrebând dacă există planuri pentru reparaţii. "Avem în plan efectuarea de lucrări de reparații la aceste scări, cu precizarea că obiectivele de investiții sau de reparații sunt structurate în funcție de priorități, de situații neprevăzute, dar și de resursele financiare", ne-a comunicat Compartimentul de presă al Primăriei Galaţi.

Evaluează articolul
Fii primul care votează
AM

Articole înrudite

8 comentarii

postat de Alergătorul de pe Faleză Duminică, 8 Septembrie 2024 19:13 109.166.128.*** Link la comentariu

Scara arata groaznic și din cauza desenului. Nu își avea locul un desen de felul asta pe ziduri. Scările trebuie conservate și restaurate așa cum au fost ele gândite dintru inceput. Același lucru este valabil și pentru scările mari de la Elice.

postat de comunismul Luni, 9 Septembrie 2024 02:32 5.13.206.*** Link la comentariu

urat mai arata doamne! dar asta arata civilizatia din orasul galati! care nu prea e la ea acasa! trist foarte trist!

postat de Goe Luni, 9 Septembrie 2024 02:42 109.166.131.*** Link la comentariu

Dar magazia cu nume de restaurant aparuta peste vechiul restaurant si terasa , Valurile Dunarii , cine a dat aprobare pentru asa monstruozitate ? Nu mai vorbim de copia fidela a vasului Libertatea ! Atmosfera de balci .

postat de adygl Luni, 9 Septembrie 2024 04:14 92.86.16.*** Link la comentariu

Adevarata imagine a Galatiului, oras la Dunare. Ar fi trebuit sa fim Perla Dunarii, dar in schimb suntem cel mai urat si ocolit orasel. Toti cei care s-au perindat la conducere, nu au facut nimic bun. Cand ai deja si 2 mandate si nu faci nimic, inseamna ca ori nu vrei , ori nu te duce capul.

postat de MM Luni, 9 Septembrie 2024 09:22 5.13.155.*** Link la comentariu

Dacă și când se va decide primăria să reabiliteze aceste scări, vom vedea. Dar având în vedere lentoarea, calitatea și costurile pt tot ce a reabilitat și modernizat primăria în ultimii 8 ani, mi-e teamă că și la aceste scări, vom avea încă o “BULEALA” de toată frumusețea!

postat de anelistu Luni, 9 Septembrie 2024 11:19 185.22.189.*** Link la comentariu

Resurse financiare????? Tocmai si au cumparat 35 de masini electrice . Asta e nesimtire , mai bine spui ca e prinsa intr un program de reabilitare

postat de Valeu mama Marți, 10 Septembrie 2024 15:02 108.245.201.*** Link la comentariu

Deplorabil , deprimant , dezgustător . Incredibil cum sa ajuns

postat de rodax Vineri, 20 Septembrie 2024 12:53 92.83.34.*** Link la comentariu

De unde până unde niște scări se numesc „zid”?Că așa vrea cineva?Altfel,cam tot ce s-a reabilitat în Galați până acum a fost modificat substanțial față de proiectul inițial.Nimic nu a rămas așa cum a fost conceput de primii constructori.

Lasă un comentariu

Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.

ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.

Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.