Viața Liberă
Leaderboard DevBrains

Datornicii gălățeni la bugetul local „nu pupă” amnistie fiscală

Au trecut șapte ani de când gălățenii cu datorii la bugetul local, fie ei persoane fizice ori juridice, s-au putut bucura de facilitățile oferite de o amnistie fiscală, prin care scapi de dobânzi și penalități la obligațiile de plată restante dacă achiți datoriile principale. În mod sigur, va mai trece încă cel puțin un an, dacă nu chiar patru, până când autoritățile locale vor mai da o astfel de dovadă de bunăvoință față de datornici.

În ziua de 21 octombrie, „Viața liberă” publica articolul „Peste 44.000 de gălățeni sunt datori la stat. Sumele neplătite se ridică la peste un miliard de lei”. Articolul făcea referire la amnistia fiscală acordată de guvern, prin OUG 107/2024, datornicilor la bugetele de stat. Aceștia pot beneficia de anularea dobânzilor, penalităților și tuturor accesoriilor aferente obligațiilor bugetare restante la data de 31 august 2024 inclusiv, dacă toate obligațiile bugetare principale restante până cel mai târziu pe 25 noiembrie.
După apariția articolului, avocatul Cristina Stoinoiu ne-a scris următoarele: "Aș dori să clarificați articolul legat de amnistia fiscală 2024, în sensul de a preciza dacă restanțele la bugetul local se încadrează în ordonanța dată, având în vedere că ar trebui să se emită o Hotărâre de Consiliu Local, care până la acest moment nu a fost adoptată (precizez că multe primării din țară au adoptat ordonanța)".

Restanțele "locale" nu se încadrează automat în ordonanța amnistiei fiscale

OUG 107/2024 se aplică automat numai datornicilor la bugetele de stat. Ea poate fi aplicată, opțional, și restanțierilor la bugetele locale "cu condiția ca aplicarea acestor prevederi să fie stabilită prin hotărâre a consiliului local".
Într-adevăr, mai multe consilii locale din țară au aprobat hotărâri privind amnistia fiscală. Un exemplu este Brașovul, unde vor fi șterse penalități și dobânzi de până la 25 milioane de lei în cazul tuturor firmelor și persoanelor fizice care își achită debitele la bugetul local.
La Galați, o hotărâre de amnistie fiscală nu s-a dat în acest an și nici nu se va da. "În anul 2024, nu se are în vedere acordarea de amnistii fiscale", ne-a răspuns Compartimentul de presă al Primăriei Galați.
Am mai solicitat Primăriei Galați să ne prezinte bilanțul amnistiilor fiscale adoptate pe plan local în ultimii opt ani. Conform răspunsului primit, s-au înregistrat cinci astfel de inițiative din 2016 încoace. S-au aprobat trei HCL-uri privind scheme de minimis pentru persoane juridice cu datorii la bugetul local (în martie 2016, iulie 2017 și noiembrie 2017), precum și două HCL-uri de scutire de la plata majorărilor de întârziere pentru obligațiile restante datorate de persoanele fizice (în noiembrie 2016 și septembrie 2017).
Din 2017, Consiliul Local Galați nu a mai aprobat nicio amnistie fiscală.

Evaluează articolul
Fii primul care votează
CL

Articole înrudite

4 comentarii

postat de Gălățean Joi, 14 Noiembrie 2024 17:39 5.13.196.*** Link la comentariu

Ținând cont că anul 2025 ne va aduce un trai mai scump e clar... Ne vom afunda și mai mult în datorii, la Brașov se poate la Galați nu... Și totuși ciolacu + puchi = PSD asta e aprecierea pentru voturile acordate

postat de Marcu Vineri, 15 Noiembrie 2024 06:08 109.166.132.*** Link la comentariu

Foame de bani Mon cher, foame de bani. Lipitorii de afișe angajați pe carnet de partid în primărie trebuie hrăniți bine.

postat de florin Vineri, 15 Noiembrie 2024 06:32 86.124.201.*** Link la comentariu

Sa trecut ușor peste o știre din VL care anunță că veniturile primăriei e pe minus!Guvernatorul BNR a anunțat deja că din 2025 vom trece la dieta!Va dați seama că nu ne așteaptă nimic bun pt că suntem în continuare conduși de cei care au cheltuit 3 miliarde de euro pe nimic.....!

postat de Von Bergovicz Vineri, 15 Noiembrie 2024 10:00 109.166.133.*** Link la comentariu

Pucheanu are nevoie via ixelles de cașcaval mult. Muuuullllttt. Q.E.D.

Lasă un comentariu

Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.

ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.

Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.