Viața Liberă
Leaderboard DevBrains

Recalcularea pensiilor impune oameni și bani mai mulți

Joi, 19 decembrie, la sediul Casei Naționale de Pensii Publice (CNPP) a avut loc o întâlnire între reprezentanții instituției și cei ai Blocului Național Sindical (BNS), pe tema implementării noii legi a pensiilor (nr. 360/2023). Cei prezenți au recunoscut, în mod unanim, volumul excesiv de muncă depus de salariații caselor teritoriale de pensii, pe fondul numărului subdimensionat de personal, raportat la complexitatea activității și termenele scurte în care au fost și sunt de soluționat toate tipurile de lucrări ce revin acestora.
Conform unui comunicat al BNS, având în vedere că această modalitate de lucru va continua cel puțin un an, precum și faptul că, la acest moment, legislația nu permite plata orelor suplimentare, ci doar compensarea cu timp liber corespunzător, ceea ce nu poate fi acordat fără o afectare a activității, în urma discuțiilor s-a convenit elaborarea unei note către ordonatorul principal de credite (Ministerul Muncii și Solidarităţii Sociale), prin care să se solicite efectuarea demersurilor legale care se impun pentru două probleme majore.
Prima o reprezintă asigurarea plății orelor suplimentare realizate în perioada iulie - decembrie 2024 pentru personalul direct implicat în activitățile de stabilire și plată a pensiilor recalculate la data de 01.09.2024, precum și pentru orele suplimentare care vor fi efectuate începând de la 1 ianuarie 2025. A doua o constituie preluarea în structura caselor teritoriale de pensii, pe termen nedeterminat, a celor 1.000 de posturi suplimentare existente în prezent, fără de care există riscul blocării activităților viitoare.

Evaluează articolul
Fii primul care votează
CL

Articole înrudite

0 comentarii

Lasă un comentariu

Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.

ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.

Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.