Remember. László Székely (1877-1934)
Arhitectul maghiar László Székely s-a născut pe 3 august 1877, la Salonta, judeţul Bihor. A absolvit liceul la Salonta, a urmat apoi Facultatea de Arhitectură din cadrul Universităţii Politehnice din Budapesta, unde l-a avut ca mentor pe marele arhitect Alajos Hauszmann, cel care a proiectat Palatul Regal din Buda. După absolvire a beneficiat de o bursă de studii în Italia, unde şi-a rafinat stilul. Întors din Italia, a lucrat pentru atelierul lui Czigler Győzőunui, un maistru arhitect din Budapesta. Acesta l-a recomandat pentru postul de arhitect-şef al Timişoarei. La numai 31 de ani, a devenit primul arhitect-şef al oraşului de pe Bega, unde autorităţile locale i-au încredinţat proiectarea unui abator modern (actualul complex al Abatorului Comunal). A lucrat timp de aproape două decenii în serviciul Primăriei, proiectând multe din cele mai importante clădiri din centrul oraşului. În paralel, a condus propriul atelier de proiectare, unde lucra pentru privaţi şi comunităţi religioase, atât din Timişoara, cât şi din alte părţi ale Imperiului Austro-Ungar. A încetat din viață pe 23 ianuarie 1934, la Timișoara.
Remember, Oameni de seamă, colecție de articole





0 comentarii
Lasă un comentariu
Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.
ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.
Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.