Viața Liberă
Leaderboard DevBrains

Zilele Basarabiei - un festival al prieteniei și identității comune

Luni, 24 martie, la Casa Artelor din Galați, a avut loc deschiderea celei de-a XXIV-a ediții a festivalului „Zilele Basarabiei”, un eveniment devenit deja tradiție, ce reunește studenți basarabeni și români pentru celebrarea identității comune și a legăturilor culturale.

Organizatorii, alături de invitați din mediul academic, au subliniat importanța acestei inițiative în promovarea unității dintre tineri. Printre aceștia, Silvia Murzacov, președinte al Clubului Studenților Basarabeni și Bucovineni „Ștefan cel Mare și Sfânt” din cadrul Ligii Studenților de la Universitatea „Dunărea de Jos” din Galați, a vorbit despre scopul evenimentului: „Prin acest festival vrem să arătăm că între studenții români și cei basarabeni nu există granițe. Noi nu suntem străini aici, ci suntem acasă”.

Experiența studenților basarabeni în România

Pentru mulți tineri veniți din Republica Moldova, studiile în România reprezintă o oportunitate de dezvoltare și integrare.

Mihaela Lupan, studentă în anul III la Facultatea de Economie și Administrarea Afacerilor, povestește despre alegerea sa de a veni la Galați: „Am auzit povești despre acest oraș încă de când eram mică. Acomodarea a fost ușoară, am fost primită cu brațele deschise de colegi, iar viața la cămin mi-a oferit prietenii și amintiri frumoase.”

De asemenea, Paula Bodlev, din Cahul, subliniază avantajele studiului în România: „Am ales să vin aici pentru că România oferă mai multe oportunități academice.”

Sprijinul cadrelor universitare și al comunității studențești

Printre invitați s-a numărat și conf. univ. dr. ing. Mariana Camelia Bălănică Dragomir, decanul Facultății Transfrontaliere din Galați, care a subliniat sprijinul constant al universității pentru studenții basarabeni: „Studenții basarabeni ne sunt foarte dragi. Facultatea Transfrontalieră le acordă o atenție specială, iar noi îi sprijinim în toate inițiativele lor. Organizarea acestui festival este o provocare, dar ei demonstrează că sunt capabili să aducă comunitatea împreună.”

În același spirit de unitate, Vlad-Ioan Munteanu, vicepreședinte al Ligii Studenților din UDJG, a evidențiat rolul comunității studențești în integrarea tinerilor basarabeni: „Indiferent de unde vin, studenții basarabeni fac parte din comunitatea noastră. Îmi sunt foarte dragi și știu că sunt prieteni de nădejde.”

Festivalul „Zilele Basarabiei” continuă pe tot parcursul săptămânii, oferind studenților ocazia de a participa la dezbateri și activități menite să întărească legăturile dintre studenții români și basarabeni, într-o atmosferă de prietenie și solidaritate.

Evaluează articolul
Fii primul care votează
VL

Articole înrudite

1 comentarii

postat de @florin_Doamne_ajuta_FARA_MUJICI Miercuri, 26 Martie 2025 08:53 86.127.107.*** Link la comentariu

Basarabia respira aerul lumii civilizate de jumatate de an,au aerisit casa de mirosul de mitocan mujic invadator,talhar,violator si necrestin care a trecut cu plugul peste mormintele soldatilor romani

Lasă un comentariu

Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.

ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.

Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.