Viața Liberă
Leaderboard DevBrains

Tutun pentru narghilea descoperit la Oancea

Poliţiştii de frontieră de la Oancea, împreună cu lucrătorii vamali, au descoperit, într-un microbuz înmatriculat în Bulgaria, ascunsă și nedeclarată, o importantă cantitate de tutun pentru narghilea.

Descoperirea a fost făcută pe 5 aprilie, în jurul orei 10,00, în Punctul de Trecere a Frontierei Oancea, când s-a prezentat pentru efectuarea formalităţilor de control, solicitând permisiunea de a intra în ţară, un bărbat, cetățean bulgar, de aproximativ 30 ani, la volanul unui ansamblu rutier format dintr-un microbuz înmatriculat în Bulgaria și o remorcă înmatriculată în Republica Moldova.

La controlul amănunțit făcut de polițiști asupra mijlocului de transport și a bagajelor personale, a fost descoperită, ascunsă și nedeclarată, cantitatea de nouă pachete de tutun pentru narghilea (250 grame fiecare), în valoare de 1.250 de lei, cu timbru de acciză Republica Moldova. Persoana a declarat că produsele îi aparțin și erau destinate consumului propriu.

Conform prevederilor legale, bărbatul a fost sancționat contravențional cu amendă în valoare de 10.000 de lei, iar bunurile accizabile au fost ridicate în vederea confiscării.

Evaluează articolul
Fii primul care votează
RI

Articole înrudite

1 comentarii

postat de Dorel Marți, 8 Aprilie 2025 05:35 89.121.200.*** Link la comentariu

Si de cand tutunul de narghilea este interzis ? Astept ca politistii de frontiera sa descopere apa calda furata de Mucusor Dan din Bucuresti... aici e vorba de cantitati impresionante !

Lasă un comentariu

Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.

ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.

Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.