Viața Liberă
Leaderboard DevBrains

Reacția conducerii AFDJ Galați la acuzațiile aduse de Sindicatul „Farul”

În urma publicării de către „Viața liberă” a articolului „Angajații AFDJ amenință cu grevă generală și blocarea navigației pe Dunăre”, directorul general al Regiei Autonome Administrația Fluvială a Dunării de Jos Galați, Angela Ivan, face mai multe precizări. Vi le prezentăm integral:

„Cu privire la mesajul dlui președinte al sindicatului Farul, vă rog să îmi permiteți să menționez că, în toată perioada cât am exercitat mandatul de președinte CA , membru CA și/sau director general al AFDJ, m-am străduit să fiu în slujba interesului național al României şi al angajaților Regiei, în scopul dezvoltării activităților, maximizării veniturilor și modernizării șenalului navigabil al Dunării.

Cu referire la drepturile salariale ale angajaților AFDJ, menționez că am avut întotdeauna deschiderea să ofer tot ce mi-a permis legea, uneori chiar la limita legii, astfel încât să ofer un confort financiar al veniturilor cât mai aproape de nivelul maxim posibil. În 2023, când veniturile încasate au permis, nivelul premierilor, al creșterii salariale și al celui de-al 13-lea salariu a fost mult mai mare față de cele menționate de legislația în vigoare. În decembrie 2023, odată cu apariția în MO a Legii 296/2023, așa-zisa lege a austerității, Contractul Colectiv de Muncă, semnat în octombrie 2023, a trebuit să respecte aplicarea condițiilor noii legi apărute, aspect impus de normative și organele abilitate de control.
Am făcut toate eforturile posibile ca salariile să fie plătite, premierile acordate, a existat și al 13-lea salariu, și ore suplimentare plătite în limita anvelopei salariale posibile, astfel ca perioada de austeritate să fie resimțită cât mai puțin posibil. Pentru că obligația impusă de lege era să păstrăm salariile la nivelul lunii noiembrie 2024, am introdus 6% creștere prin premierile acordate, astfel ca acea creștere să se regăsească în venitul net al angajatului.
Cifrele din situațiile statelor de plată vă stau la dispoziție pentru confirmarea celor expuse.

Referitor la veniturile fanteziste înaintate dvs. de dnul președinte de sindicat, am rugămintea să consultați site-ul AFDJ RA Galați, unde se află veniturile prezentate în totală transparență, pe ultimii cinci ani. Astfel, veți vedea că am o unică forma de remunerare, „moștenită” de la alți trei directori din trecut, indemnizație netă de 19-20.000 lei, care a rămas constantă, nu a fost mărită si va rămâne în acest cuantum.
⁠Membrii CA actuali și selectați în urma unui examen serios, pentru un mandat de patru ani, au o valoare netă a indemnizației lunare de cca. 6.400 de lei, stabilită conform unui contract de mandat între Ministerul Transporturilor și Infrastructurii și fiecare membru neexecutiv, excepție făcând directorul general, a cărui formă unică de retribuire este indemnizația de 20.000 de lei, ce acoperă ambele atribuții și responsabilități de administrator executiv.

În ceea ce privește performanțele și rezultatele Regiei, menționez că niciodată nu am înregistrat pierderi sau neîndeplinirea unor indicatori, astfel vă stăm la dispoziție cu totală transparență și deschidere, să dăm orice explicație necesară tuturor instituțiilor statului sau persoanelor interesate.

În privința «școlii de director» (n. red. - sintagmă menționată în editorialul "Vieții libere" din 10 aprilie), menționez că CV-ul meu vă stă la dispoziție pe site-ul Regiei, dar vă spun că am absolvit Facultatea de Mecanică (5 ani), Master în Economie (2 ani), Doctorat în Inginerie în domeniul hidrodinamicii Dunării la Gurile de Vărsare (5 ani), un MBA, sunt conf. univ. dr. ing., la sfârșit de săptămână și visiting profesor, nu am făcut niciun fel de școli politice, m-am ocupat strict de profesie și aport administrativ, așadar, experiența a dublat interesul pe dezvoltarea profesională.
⁠Mandatul este câștigat printr-un concurs serios, titlul academic, la fel, așadar trimiterea către politic nu are temei”, a încheiat directorul general al AFDJ, Angela Ivan.

În articolul „Angajații AFDJ amenință cu grevă generală și blocarea navigației pe Dunăre”, președintele Sindicatului Lucrătorilor de la Dunăre „Farul” și vicepreședintele Federației Trans-Conex, Ștefan Frunză, spunea că „adoptarea contractului colectiv de muncă s-a făcut fără respectarea legii și fără consultarea sindicatului, ci doar cu o informare a acestuia”. „Deși BVC-ul aprobat nu prevede o creștere salarială pentru angajații regiei și nu cuprinde celelalte cheltuieli de natură salarială în cuantumul stabilit prin contractul colectiv de muncă aplicabil, au fost prevăzute creșteri salariale substanțiale pentru conducerea executivă și membrii Consiliului de Administrație”, mai spunea sindicalistul Ștefan Frunză în articolul la care face referire directorul general al AFDJ Galați.

Evaluează articolul
Fii primul care votează
CL

Articole înrudite

9 comentarii

postat de Quaestio Joi, 10 Aprilie 2025 17:50 86.124.200.*** Link la comentariu

Asa e . E hora mare in jurul 'interesului național' . D'aia si Romania(in general) duduie de 'prosperitate' . Sa nu va lasati ...pana n-o 'salvati' de tot !

postat de Galatean Vineri, 11 Aprilie 2025 03:29 86.124.201.*** Link la comentariu

De ce trebuie sa se egziste ... consiliul de administrație?!? Egzista directori adjunct, economic, tehnic, financiar, șefi de serviciu.... care ce propun este aprobat în proporție de 95 o/o de ..CA.

postat de Mariusica bubulica Vineri, 11 Aprilie 2025 03:59 86.124.200.*** Link la comentariu

Îi mai vine cuiva să vomite?

postat de Ionut Vineri, 11 Aprilie 2025 04:24 86.124.202.*** Link la comentariu

Membrii CA 6400 /luna = cat 3 pensii dupa o munca de 35 ani ca sa faca ce? Sa semneze 2 hartii ?

postat de popeyedoctor metalurg Vineri, 11 Aprilie 2025 06:12 213.218.53.*** Link la comentariu

un salariu net de 20000 de lei inseamna un salariu brut de circa 45000. acesta este doar salariul lunar. ce uita directorul sa zica e al13 lea salariu si primele pe care cu bucurie si le aproba singur

postat de Johnny Vineri, 11 Aprilie 2025 06:25 86.120.239.*** Link la comentariu

A uitat Dna director să menționeze,pe lângă salariul uriaș, care nu are corespondent cam niciunde in UE,cate facilități mai are,mașină de serviciu,bonusuri uriașe etc....

postat de Marian Vineri, 11 Aprilie 2025 08:02 81.196.30.*** Link la comentariu

Toate functiile de conducere se ocupa politic, membri CA sunt numiti politic. Doamna director general cum poate spune ca nu are legatura cu politicul cand este fosta consiliera local.

postat de Zanc Duminică, 13 Aprilie 2025 03:10 86.124.202.*** Link la comentariu

La ce fel de masini parcate in fata si in spatele AFDJ-ULUI INSEAMNA CA O DUC BINE bine de tot.

postat de sergiu Luni, 14 Aprilie 2025 08:32 86.34.187.*** Link la comentariu

daa,masini de maxim 10.000 de euro , o duc excelent

Lasă un comentariu

Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.

ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.

Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.