Cultura are contract colectiv de muncă
Proiectul Contractului Colectiv de Muncă depus în data de 3 februarie 2025 de Federația Cultură și Mass-Media FAIR-MediaSind și negociat cu conducerea Ministerului Culturii, precum și cu alți reprezentanți ai lucrătorilor din sector, a fost semnat oficial pe 12 mai. Acesta urmează să producă efecte juridice pentru toți lucrătorii din Cultură, după înregistrarea sa la Ministerul Muncii și publicarea în Monitorul Oficial, pentru o perioadă de doi ani.
Potrivit FAIR-MediaSind, documentul conține norme importante pentru un climat de muncă la nivel european, reglementări profesionale, dar și drepturi fundamentale care garantează securitatea locurilor de muncă pentru toți angajații din Cultură, reglementarea programului de lucru, a deplasărilor și delegărilor în interes de serviciu, funcționarea comisiilor de specialitate, asigurarea unui plan eficient de formare profesională, salarii compensatorii în caz de disponibilizări și altele.
Până în acest moment, Federația FAIR - MediaSind a negociat contracte colective de muncă sau se află în proceduri deschise de negociere în mai multe instituții de cultură și mass-media, printre care se află și două instituții din Galați: Teatrul Muzical „Nae Leonard” și Centrul Cultural „Dunărea de Jos”.





0 comentarii
Lasă un comentariu
Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.
ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.
Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.