Viața Liberă
Leaderboard DevBrains

Peste 300 de posturi oferite la Bursa locurilor de muncă

28 de firme din județ s-au înscris, până miercuri la prânz, la Bursa generală a locurilor de muncă, ce va fi organizată de Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă (AJOFM) Galați. Înscrierile continuă până cel mai târziu joi, așa că e foarte posibil ca numărul angajatorilor cu locuri vacante să crească.

Deocamdată, cei 28 de angajatori înscriși oferă circa 300 de locuri vacante, pentru meserii variate: construcții navale și „civile”, industria auto, IT, roboți industriali, educație și pedagogie, industrie alimentară, comerț, marketing, proiectare, pază și protecție, recrutare, mașini-unelte și roboți industriali, inginerie. Aproape o treime dintre posturile oferite sunt pentru persoane cu studii superioare.

Bursa va avea loc vineri, 23 mai, în Corpul D al Facultății de Inginerie Galați, din str. Domneasca nr. 111. Participarea angajatorilor și a celor aflați în căutarea unui loc de muncă este, ca de fiecare dată, gratuită.
Așa cum am mai scris, bursa din acest an va avea loc numai în municipiul Galați, nu și în Tecuci.

La ediția de anul trecut a bursei, care s-a desfășurat simultan în cele două municipii, au participat 41 de firme, care au oferit 503 posturi - una dintre cele mai sărăcăcioase oferte din ultimii ani.
Numărul gălățenilor care au fost interesați să participe a fost și el foarte scăzut, mai puțin de o mie de persoane.

Conform celei mai recente raportări lunare a AJOFM Galați, numărul șomerilor gălățeni înregistrați oficial este de peste 10.000 de persoane.

Evaluează articolul
Fii primul care votează
CL

Articole înrudite

1 comentarii

postat de LEx Joi, 22 Mai 2025 09:15 86.124.202.*** Link la comentariu

300 de locuri pentru 10 000 de persoane inregistrate... fantastica oferta.

Lasă un comentariu

Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.

ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.

Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.