Viața Liberă
Leaderboard DevBrains

„Întârzieri majore” în Programul Tranziție Justă. Se pot pierde fondurile europene

Programul Tranziție Justă (PTJ) înregistrează întârzieri majore, România riscând să piardă fonduri europene prin dezangajare, a recunoscut, vineri, Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene (MIPE), după ce angajații MIPE au făcut grevă japoneză, scrie StartUpCafe.

Programul Tranziție Justă, gestionat de autoritatea de management din subordinea MIPE, are o valoare totală de 2,5 miliarde de euro, din care 70% de la Uniunea Europeană și 30% de la bugetul de stat. Din toată această alocare, 53% este destinată mediului privat, inclusiv firmelor mici și mijlocii. Este vorba despre granturi de la 200.000 la 8 milioane de euro destinate IMM-urilor și despre ajutoare de minimis de până la 300.000 de euro fiecare pentru microîntreprinderi.

Reorganizarea MIPE „urmărește remedierea blocajelor persistente în implementarea Programului Tranziție Justă - program de importanță strategică pentru dezvoltarea echilibrată a regiunilor afectate de tranziția către o economie verde. Prin decizia Guvernului, atribuțiile aferente Programului Tranziție Justă sunt transferate către o structură consolidată - Direcția Generală Program Dezvoltare Durabilă și Tranziție Justă. Aceasta va asigura relansarea proceselor operaționale și o mai bună coordonare a implementării programului. Măsura a fost fundamentată pe o analiză tehnică detaliată privind funcționarea Autorității de Management pentru Programul Tranziție Justă (AM PTJ), structură care a înregistrat întârzieri majore în lansarea apelurilor de proiecte, evaluare și contractare”, a precizat MIPE.

Ministerul a avertizat asupra riscului ca România să piardă din fondurile europene PTJ, prin dezangajare, din cauza „întârzierilor repetate” și a „disfuncționalităților” la implementarea programului, potrivit sursei citate.

Fondurile de Tranziție Justă sunt destinate unui număr de șase județe: Galați, Hunedoara, Gorj, Dolj, Prahova și Mureș. În cadrul acestui program, Galațiul urmează să primească peste 387 milioane de euro.

Evaluează articolul
Fii primul care votează
CL

Articole înrudite

1 comentarii

postat de Camelia Luni, 26 Mai 2025 12:01 86.124.202.*** Link la comentariu

TEORETIC dar NU SI PRACTIC. "Galațiul urmează să primească peste 387 milioane de euro". NU ne mira NIMIC.

Lasă un comentariu

Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.

ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.

Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.