Peste 1.200 de firme își așteaptă banii de la Liberty (DOCUMENT)
4.690.501.633 de lei, aproximativ un miliard de euro, este totalul datoriilor pe care le are Combinatul siderurgic Liberty Galați. Printre deținătorii de creanțe se numără peste 1.200 de furnizori și prestatori de servicii din România și din alte state, bănci comerciale și instituții de stat (ANAF și Primăria Galați, de exemplu), hoteluri, o mânăstire și o grădiniță din Galați, asociații de proprietari, dar și salariații combinatului pe care Liberty l-a cumpărat în Belgia și care s-a închis între timp.
Toate cifrele sunt cuprinse în Anexa 3 a „Programului de plată a creanțelor raportat la fluxurile financiare” din Planul de restructurare realizat de firmele care implementează procedura de concordat preventiv, Euro Insol SPRL & Sierra Quadrant SPRL. Documentul este semnat electronic de directorul general Radu Ionescu, președintele Consiliului de Administrație, Ajay Aggarwa, Remus Borza, din partea Euro Insol SPRL și Ovidiu Neacșu, de la Sierra Quadrant SPRL.
EXIM Banca Românească, cea mai mare creanță garantată
Categoria „creanțelor garantate” are un total de 1,006 miliarde de lei, sume propuse a fi stinse în rate eșalonate pe trei ani. Cea mai mare creanță este de 708 milioane de lei, un credit contractat de la EXIM Banca Românească SA – NCS. Tot la EXIM Banca Românească mai este un credit de rambursat, dar cu o valoare mai mică: 11 milioane lei plus 850.000 dolari. Pe locul doi ca valoare a creanțelor garantate se află ANAF, adică statul român, cu o sumă de 179 milioane lei. În paranteză fie spus, ANAF mai figurează și cu o creanță bugetară, de 408 milioane de lei.
Liberty mai are datorii neplătite către Banca Română de Credite și Investiții (39,5 milioane lei) și BCR București (731.000 lei).
Primăria Galați figurează și ea pe lista creanțelor garantate, cu 9,3 milioane lei eșalonate pe trei ani, dar și la categoria creanțelor bugetare, cu 33,6 milioane lei, sumă propusă a fi achitată în anul patru.
La creanțe garantate apar și firme private. Cea mai mare sumă dintre acestea, de circa 33 milioane de lei, apare în dreptul Phoenix Slag Services, firma care a preluat operarea haldei de zgură pe „vremea” ArcelorMittal. De asemenea, Govcrest International București are o creanță de 18,5 milioane lei, iar Aposol SAS are de primit 3 milioane de lei.
Cea mai mare creanță bugetară, în litigiu cu ANAF
Cea mai mare creanță bugetară este deținută de ANAF, o sumă de 408 milioane lei, aflată în litigiu cu Ministerul Finanțelor. La aceeași categorie figurează creanța de 33,6 milioane lei a Primăriei Galați menționată mai sus, dar și suma de 428 milioane lei, reprezentând „taxe Liberty Galați, Sucursala Belgia”.
Totalul creanțelor bugetare este de 872 milioane de lei.
Și salariații belgieni au de primit bani de la Galați
La categoria creanțelor salariale figurează salariații Liberty Galați, Sucursala Belgia. În iulie 2023, grupul Liberty Steel a cumpărat, prin Liberty Galați, producătorul belgian de oțel specializat în galvanizare și laminare la rece Liège-Dudelange SA. Achiziția a fost realizată prin intermediul unei sucursale belgiene nou-înființate, fără personalitate juridică, Liberty Galați – Belgian Branch, creată pentru a facilita derularea tranzacției pe teritoriul belgian. Combinatul din Liege a fost închis, ulterior, prin decizia unei instanțe belgiene, astfel că salariații din Belgia au apărut pe lista creanțelor salariale ale combinatului din Galați. „Creanța totală salariați Belgia 863.374.808 lei, din care 333.030.640 reprezintă valoarea activelor sucursalei. Suma plătită de Liberty Galați va fi diminuată cu sumele distribuite creditorilor în cadrul procedurii secundare din Belgia”, se arată în document.
Peste 1.200 de creanțe ale furnizorilor și prestatorilor de servicii
Lista firmelor mici, mari și mijlocii care au de încasat bani de la combinatul gălățean pentru furnizarea de materii prime și materiale sau pentru servicii diverse cuprinde peste 1.200 de nume, la categoria creanțelor chirografare. Totalul creanțelor chirografare este de 1,95 miliarde de lei.
Un creditor chirografar este un creditor care deține un drept personal de creditor pe baza unui act sub semnătură privată, fără să beneficieze de o cauză de preferință. Mai simplu spus, chirografarul este un creditor care nu are garanții suplimentare pentru a-și recupera creanța, spre deosebire de un creditor privilegiat sau ipotecar.
Cele mai mari astfel de creanțe apar în dreptul unei bănci de import-export maghiare - Magyar Export-Import Bank Zártkörűen Működő Részvénytársaság (EXIM), în valoare de 597 milioane de lei și al Linde Gaz SRL România Timișoara, de 111 milioane lei. Cu creanțe de peste 10 milioane de lei mai figurează 13 firme, printre care Glencore International AG, Nalco Osterreich GMBH, Grup Feroviar Român sau Transgaz SA Mediaș.
Sume importante, de peste un milion de lei fiecare, mai au de primit de la combinatul Liberty Galați nume cunoscute, ca Vard Shipyards România, Navrom SA, Transelectrica SA, Gendav SRL, Katy SRL, Transurb SA, CFR Marfă, Frigorex SRL, E.ON Energie, Mairon, iar lista este foarte lungă.
Două asociații de proprietari din Galați se judecă cu Liberty pentru 14.620, respectiv, 6.132 lei, Grădinița Piticot are de recuperat 35.728 lei. Datorii de-a dreptul ridicole pentru un combinat de talia Liberty sunt către hoteluri ca Mercure Ostrava (2.496 lei), JW Marriott Bucharest Grand Hotel (2.422 lei), Ibis Paris (2.533 lei) etc. Există inclusiv o creanță de 6.621 de lei deținută de Mănăstirea Dinogeția, dar și zeci de creanțe mai mici de 500 de lei fiecare, către tot atâția chirografari.
Vestea proastă pentru toți chirografarii din listă este că programul de restructurare propune să li se plătească câte 10% din sumele datorate, toate în anul al patrulea.





Conform planului, banii la creditorii chirografari(câteva mii) vor veni peste 4 ani și numai 10%. Sunt curios ce societăți vor mai lucra ce ei?
Cine o să mai colaboreze cu Liberty SA?
Cei care au de primit bani sa se compenseze in trei cu Statul Roman, apoi Statul sa preia Combinatul in baza creantelor rascumparate. Statul poate investi bani din creditele pentru inarmare.
Cea mai mare țeapa trasa in Romania, depasind chiar Bancorex, prin cei doi proprietari indieni, a prejudiciat tara cu sume pt care in alte state, considerate "nedemocratice", erai executat cu tunul!
Daca se inchide vor emigra 200 mii oameni, mii de firme vor falimenta, mii de familii nu vor avea din ce trai, copii nu se mai duc la scoala, infractiunile cresc, orasul moare, va fi moarte peste tot
Un combinat achizitionat de Liberty in 2019 si ruinat de Gupta in doar cativa ani. Indianul asta este o pacoste, clar! P.S. Nicio sansa sa recladesti cu acelasi management care a distrus combinatul!
"La liman" nu mai iese având aceste datorii. Faliment scrie pe el. Vad că statul român doarme în papuci și nu scoate un sunet. Trist, trist, trist.
500 de datorii de 100 euro? Penibil ptr asemenea afacere. Gupta a reusit sa distruga credibilitatea combinatului in mediul de afaceri si asta nu se mai redobandeste.
Indianul este dator cu multe miliarde in toata lumea si si-a transferat malaiul in Dubai. Unele state i-au confiscat combinatele in contul datoriilor, noi inca credem in golanul asta.
Gradinita Piticot? Indienii si francezii din combinat nu-si pot plati singuri gradinita progeniturilor dintr-un salariu de multe mii de euro/lunar? Facem paguba Combinatului in toate modurile?
Gupta = Țepar Vrea sa restituie 10% din datorii în 2029. :-)) Îl paste falimentul, iar el visează ca rambursează peste 4 ani. Mai dati-i vreo 500 mil euro. Nici mă-sa nu mai face afaceri cu el!
Au eșalonat datoriile monstruoase pe 4 ani !...după părerea mea umilă, pacientul Liberty este în comă profundă sub perfuzii îndoelnice.Ar fi un miracol să-și revină la viață...miracole se mai întâmplă
Era bun daca Statul era capabil sa Stabilizeze situatia/genereze comenzi . Fier beton(Infrastructura),vehicule(militare) ...unde n-ai nevoie de metal ? Dar ...imi fac sperante degeaba ,nu ?
,,Vestea proastă pentru toți chirografarii din listă este că programul de restructurare propune să li se plătească câte 10% din sumele datorate, toate în anul al patrulea"DUPĂ HRISTOS?
,,Cea mai mare creanță bugetară este deținută de ANAF, o sumă de 408 milioane lei, aflată în litigiu cu Ministerul Finanțelor." ASTA E BINE,TOTI ANGAJATII COMBINATULUI NU VOR AVEA DREP LA SOMAJ.Super!
d.t a marit taxa vamala pentru produse siderurgice, de 2 ori ...adios.
FALIMENT
De ce așteaptă ca Liberty sa plătească datoriile? Sa meargă direct la București. Guvernul României trebuie sa plătească. Ei au vindut combinatul strainilor cu promisiuni. Unde sunt?
Cind critici UE ptr esecuri înseamnă că ești nationalist, fascist! Dar acest UE nu se vede pe el însuși. Unde sunt promisiunile de dezvoltare ale combinatului? Esecul e din cauza vinzarii catre străin
1 mld de euro datorii?E clar ca fier vechi scrie pe el.In condițiile de piață din prezent e imposibil de achitat si 10%din aceasta sumă. Sau doar dacă achita statul,adică noi toți,ca în anii '90.
Terminati cu prostia asta de combinat,nu vedeți ce fac și mafioții ăștia acum cu concordatul..10% plăti în 4 ani ?Nici în Congo nu se fac asa gogoși financiare.
Și mai terminați cu iluziile de reinarmare, o sa mâncați la Galați grenade pe paine?Va încălziți cu obuze de tun?Mai producătorilor militari, vedeți ca nu aveți bani de facturi la energie,fomistilor!!