Viața Liberă
Leaderboard DevBrains

Primele examene ale Evaluării Naţionale pentru absolvenții clasei a VIII-a

În perioada 23 - 27 iunie, vor avea loc examenele de Evaluare Naţională pentru absolvenții clasei a VIII-a, promoția 2025.

Probele se vor desfăşura după următorul calendar: luni, 23 iunie - proba scrisă la Limba şi literatura română; miercuri, 25 iunie - proba scrisă la Matematică; vineri, 27 iunie - proba scrisă la Limba şi literatura maternă. În județul Galați, niciun candidat nu va susține examen la limba maternă.

Pentru susţinerea Evaluării Naţionale 2025, la nivelul judeţului Galaţi sunt înscrişi 4.066 de absolvenți de clasa a VIII-a.

Comisia Judeţeană de Organizare a Evaluării Naţionale a aprobat desfăşurarea probelor scrise în condiţii speciale pentru 89 de elevi, pe baza cererilor formulate de către beneficiarii indirecţi.

Probele se vor susţine în 116 centre de examen, organizate la nivelul întregului judeţ.

În municipiul Galaţi a fost organizat un centru zonal de evaluare a lucrărilor scrise.

Afişarea rezultatelor iniţiale va avea loc pe data de 3 iulie, până la ora 12.00, iar vizualizarea lucrărilor și depunerea contestațiilor se derulează în aceeaşi zi, în intervalul orar 14.00 - 18.00, dar şi în perioada 4-5 iulie 2025, între orele 8.00 - 12.00. Rezultatele finale vor fi afişate pe 10 iulie.

Evaluarea Naţională 2025 este reglementată prin Ordinul ministrului Educaţiei nr. 6479/2024, privind organizarea şi desfăşurarea Evaluării Naţionale pentru absolvenţii clasei a VIII-a în anul şcolar 2024-2025 și Ordinul ministrului Educaţiei, Cercetării, Tineretului și Sportului nr. 4801/31.08.2010, privind organizarea şi desfăşurarea Evaluării Naţionale pentru elevii clasei a VIII-a în anul şcolar 2010-2011.

Evaluează articolul
Fii primul care votează
RI

Articole înrudite

1 comentarii

postat de IULIAN Luni, 23 Iunie 2025 09:40 89.137.30.*** Link la comentariu

Eu credeam că se dă La Maruță.

Lasă un comentariu

Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.

ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.

Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.